OFICIAL UNGUR: SANCȚIUNILE IMPUSE RUSIEI NU FUNCȚIONEAZĂ

Distribuie pe:

Uniunea Europeană, în esență, este slăbită de propriile sancțiuni, iar întrebarea este dacă poate supraviețui acestor măsuri aplicate Rusiei, a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, Mihály Varga, ministrul ungar al finanțelor, potrivit MTI.

În opinia oficialului ungur, “Europa are nevoie, deocamdată, de energie rusească, însă tranziția va necesita mult timp și resurse”.

Sancțiunile care au fost impuse nu funcționează, nu există cooperare internațională pe acest subiect, iar UE este foarte îngrijorată de modificarea cursului de schimb între euro și dolar. Din această privință, Europa se situează “profund în colțul celor învinși”, iar politica de sancțiuni este mai mult o problemă pentru Europa decât pentru Federația Rusă: inflația în creștere, majorarea prețurilor la energie și alimente, creșterea ratelor dobânzilor și mărirea creditelor sunt semne clare că lumea, inclusiv Ungaria, se îndreaptă spre o încetinire economică, a menționat Varga.

“Dacă va fi într-adevăr o recesiune sau o încetinire foarte accentuată, încă nu se știe în acest moment, însă nu există nicio analiză care momentan să prognozeze o îmbunătățire radicală a situației. Economia globală se îndreaptă spre recesiune, iar din acest punct de vedere situația actuală este doar liniștea dinaintea furtunii, în comparație cu ceea ce va urma în economiile statelor”, a mai spus reprezentantul executivului de la Budapesta.

Guvernul ungar a încercat să limiteze inflația prin înghețarea prețurilor, dar acest lucru nu este sustenabil pe termen lung, a adăugat politicianul, precizând că această măsură oferă întreprinderilor din Ungaria posibilitatea să se pregătească pentru un mediu economic mai dificil și să se adapteze.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a declarat că, în situația economică actuală, calea de urmat pentru România nu este aceea de a impune austeritate, ci de a promova dezvoltarea și investițiile.

În acest an, a precizat Cseke, ministerul pe care îl conduce va finanța investiții în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro și va putea lansa licitații din fondul de redresare în valoare de aproximativ 6 miliarde de euro, notează sursa citată. (I.S.)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu