GREȘELI PE CARE LE FACEM ÎN NOILE RELAȚII ROMANTICE

Distribuie pe:

Jane Greer, doctor american în psihologia relațiilor, citat de csid.ro, susține că, deși cu toții ne dorim să avem relații de cuplu de lungă durată și fericite, există câteva comportamente personale care au potențialul de a ne sabota și chiar distruge viața amoroasă.

“Echilibrul unei relații romantice se menține cu efort conștient. Însă, cu toții avem unele comportamente neadecvate, de care nu suntem conștienți, iar relația de-abia înfiripată inevitabil se răcește și se destramă. Tot ce avem de făcut pentru a evita un final nefericit este să identificăm comportamentele greșite și să nu le mai repetăm”, afirmă psihologul american, prezentând și câteva sfaturi în acest sens.

Pari prea disponibil - Tentația de a renunța la planurile pe care ți le-ai făcut atunci când te sună un parter nou și îți propune să vă vedeți este foarte mare. Dar mai bine este să nu cedezi acestei ispite.

Însă, dacă vă vedeți numai și numai când el sau ea este disponibil(ă), vei aduna frustrări și vei simți că faci totul așa cum dictează celălalt. Și nu ar fi greșit, exact așa se va desfășura relația.

Prin urmare, compromisul este calea sănătoasă, iar întâlnirile, ca și restul deciziilor pentru care este nevoie să colaborați, trebuie să fie avantajoase pentru amândoi, nu doar pentru unul dintre voi.

Cazi în rutină - Este ușor să rămâi blocat în zona ta de confort fără să îți dai seama. Dacă faci tot timpul aceleași lucruri și nu ești deloc dispus să îți schimbi programul zilnic pentru a explora alte teritorii și a cunoaște oameni noi, nici noua iubire nu va apărea.

Un program plin, în care ai grijă să te odihnești, dar și de hobby-urile tale, de petreceri și ieșiri în oraș va duce până la urmă la un deznodământ sigur. Adică, vei fi pregătit (ă) să cunoști pe cineva nou și vei ști cum să profiți de orice oportunitate apărută în această direcție.

Discuți despre “foștii” - Indiferent cât de enervant ar fi fostul tău iubit sau fosta iubită, șansele ca un partener nou să dorească să audă povești nesfârșite despre relația anterioră sunt minime.

Sfatul speciliștilor este să evitați astfel de conversații la primele întâlniri, dar odată ce vă simțiți mai confortabil ar trebui să explorați și această zonă, pentru că resentimentele din foste realții pot să facă mult rău actualei relații. Sunt situații în care energia ta romantică este încă prinsă în trecut și trebuie să găsești o cale de a merge mai departe.

Grăbești relația - Iubirea îți poate da sentimentul amețitor că partenerul pe care tocmai l-ai întâlnit este cel pe care îl vrei pentru totdauna.

Nu este nimic în neregulă să gândești așa, dar poate fi prematur să începi discuții despre logodnă și copii în primele săptămâni de relație. Ar putea pune pe fugă orice partener care dorește mai întâi să te cunoască și să ia deciziile acestea cât mai cumpătat.

Vrei o persoană inabordabilă - Bărbați și femei inabordabili, dar extrem de atractivi sunt peste tot. Însă nu ar trebui să dezvolți o obsesie pentru ei.

Efortul tău ar trebui să se îndrepte către cineva care îți împărtășește interesul și care te observă, în niciun caz către o persoană pentru care ești invizibil(ă). Amintește-ți că oricât de multă atracție simți pentru ei, meriți mai mult decât să stai într-o permanentă tânjeală și suferință... (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu