CIUCĂ: GUVERNUL NU ARE DATE CARE SĂ JUSTIFICE ÎNGRIJORAREA PRIVIND SITUAȚIA DE LA CENTRALA NUCLEARĂ DE LA ZAPOROJIE

Distribuie pe:

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, până în acest moment, Guvernul nu are date care să justifice îngrijorarea privind situația de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina, adăugând că autoritățile de la București monitorizează permanent datele legate de mediu în acest caz.

“În ultimele zile, pe fondul evenimentelor din Ucraina din zona centralei nucleare de la Zaporojie, au existat o serie întreagă de date și informații referitoare la pericolul pe care îl poate reprezenta un eveniment la această centrală. Până în acest moment vreau să asigur și să dau, de asemenea, garanții cetățenilor că nu avem date care să justifice niciun fel de îngrijorare. Monitorizăm permanent toate datele legate de mediu și suntem în permanentă legătură cu autoritățile europene de specialitate, precum și cu partenerii noștri din Ucraina”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul ședinței de Guvern.

El a adăugat că instituțiile statului au luat toate măsurile pentru a informa în timp util și pentru protejarea populației. AGERPRES

PETROLUL RUSESC NU MAI AJUNGE ÎN UNGARIA, SLOVACIA ȘI CEHIA. MOSCOVA DĂ VINA PE UCRAINA ȘI UE

Rusia a anunțat marți că Ucraina a suspendat livrările de petrol rusesc spre trei țări europene, începând cu data de 4 august. Grupul rus Transneft spune că ucrainenii au luat această decizie pentru că nu a putut efectua o tranzacție bancară privitoare la drepturile de tranzit datorate Kievului.

Într-un comunicat de presă publicat marți, Transneft, compania rusească responsabilă de transportul de hidrocarburi, a explicat că a plătit drepturile de tranzit pentru luna august către operatorul ucrainean Ukrtransnafta în data de 22 iulie, însă banii au fost returnați în data de 28 iulie deoarece plata nu a fost procesată. Banca rusească Gazprombank, care a intermediat tranzacția, a explicat că banii au fost returnați din cauza restricțiilor impuse de Uniunea Europeană.

În consecință, compania ucraineană UkrTransNafta “a încetat să mai furnizeze servicii de transport de petrol via teritoriul ucrainean, începând cu data de 4 august”, a precizat Transneft, preluat de Agerpres.

Este vorba despre livrările de petrol via o ramură sudică a oleoductului Drujba care trece prin Ucraina și deservește trei state europene fără acces la mare, Ungaria, Slovacia și Cehia. În mod normal, Rusia furnizează aproximativ 250.000 de barili pe zi celor trei state.

În schimb, livrările de petrol rusesc spre Polonia și Germania, via o altă ramură a oleoductului Drujba care trece prin Belarus, “se derulează în mod normal”, a precizat Transneft.

În luna iunie, Uniunea Europeană a adoptat un embargou progresiv cu privire la petrolul rusesc, care prevede în special oprirea importurilor de petrol rusesc prin intermediul navelor în decursul următoarelor șase luni. În schimb, aprovizionarea cu petrol rusesc via oleoductul Drujba au fost autorizate să continue “temporar”, o concesie acordată premierului ungar Viktor Orban, a cărui țară depinde în proporție de 65% de petrolul rusesc ieftin.

Lasă un comentariu