VALUL DE CĂLDURĂ SCOATE DE SUB GHEAȚĂ O TRECĂTOARE DE PE VREMEA ROMANILOR

Distribuie pe:

O trecătoare din Alpii elvețieni, ascunsă sub gheață cel puțin din perioada romană, este pe cale să reapară la suprafață în contextul în care această țară, la fel ca restul Europei occidentale, este afectată de valuri de căldură.

Situată la o altitudine de 2.800 de metri pe domeniul schiabil Glacier 3000, această trecătoare este în prezent parțial eliberată de gheața care a acoperit-o timp de cel puțin 2.000 de ani.

Trecătoarea va fi “în întregime” vizibilă “peste câteva săptămâni”, au declarat joi responsabilii domeniului schiabil.

În 2012, măsurătorile au relevat o grosime a gheții de aproximativ 15 metri în această zonă.

Vara anului 2022, care a urmat unei ierni foarte aride, s-a dovedit catastrofală pentru ghețari, care s-au topit într-un ritm accelerat în acest an.

Pe termen scurt, aceste schimbări modifică în mod considerabil funcționarea domeniului schiabil deoarece trecătoarea, care era înghețată, permitea conexiunea dintre ghețarii Scex Rouge și Tsanfleuron, pe care coborau schiorii. În prezent, cei doi ghețari sunt despărțiți de o fâșie de pământ.

Topirea ghețarilor îi face mai instabili, ceea ce afectează practicarea sporturilor de zăpadă și drumețiile, însă conduce, de asemenea, la apariția de sub gheață a epavelor unor avioane sau a cadavrelor unor persoane dispărute chiar și în urmă cu câteva decenii: în două săptămâni, două schelete umane au fost găsite în cantonul Valais, iar poliția are o listă cu aproximativ 300 de persoane dispărute începând din 1925, dintre care majoritate au dispărut înainte de utilizarea ADN.

În iulie 2017, pe ghețarul Tsanfleuron, au ieșit la iveală  trupurile a două persoane care formau un cuplu și au dispărut în 1942. În iunie 2012, pe ghețarul Aletsch au ieșit la suprafață osemintele a trei frați dispăruți în 1926.

Săptămâna trecută, pe același ghețar a fost descoperită epava unui avion care s-a prăbușit în Alpi în 1968. La bord se aflau trei persoane ale căror cadavre fuseseră recuperate la acea vreme, însă nu și epava.

AGERPRES

Lasă un comentariu