ANUL ȘCOLAR ÎNCEPE CU “SITUAȚII SENSIBILE”

Distribuie pe:

Premierul Ciucă și ministrul “Școalelor”, Cîmpeanu, au organizat, deunăzi, o videoconferință cu prefecții județelor, cu “structurile teritoriale responsabile”, cu alte “cadre”, “organe” și băgători de seamă de prin sistemul de învățământ, ca să se asigure că noul an școlar începe în condiții de siguranță pentru copii și pentru dascăli.

Cu această ocazie, premierul a constatat, “cu îngrijorare” (bănuim), că “există o stare prin care începerea anului de învățământ ne ia prin surprindere”: aproape 4.000 de unități de învățământ se află “într-o situație sensibilă”, în sensul că imobilele în care își desfășoară activitatea nu au autorizație de securitate la incendiu, astfel că mii de elevi se află și ei tot într-o situație “sensibilă”, fiind expuși apariției unor “incidente nefericite”, ca să nu le zicem de-a dreptul pericole iminente.

La finalul ședinței de lucru online, ministrul Afacerilor Interne, dl Bode, a trecut imediat la tastatura computerului și a scris următorul text, într-o limbă de lemn care ne umple de invidie, întrucât aproape că atinge culmile perfecțiunii:

“Siguranța elevilor în unitățile de învățământ și în perimetrul acestora este o prioritate instituțională asumată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și al Guvernului României. Tocmai de aceea, le-am dispus structurilor MAI să manifeste o atenție deosebită în misiunile de ordine publică, dar și în cele pentru situații de urgență, astfel încât activitatea din zona unităților de învățământ să se desfășoare fără probleme.

Totodată, pe lângă aceste misiuni care vizează siguranța imediată, am solicitat intensificarea campaniilor de informare și prevenire pe diferite teme de actualitate: antidrog, traficul de persoane, siguranța rutieră sau comportamentul preventiv în situații de urgență, cunoscut fiind că toate aceste activități au un rol determinant în reducerea faptelor ilegale în rândul elevilor.

Mă bazez pe buna cooperare dintre toți factorii implicați în atingerea acestui obiectiv de siguranță - instituțiile publice, autorități locale, dascăli și părinți deopotrivă, pentru că numai așa le putem oferi copiilor noștri un mediu școlar civilizat și benefic pentru educație”. (Aplauze vii, prelungite…)

(…)”Vă îndemn să accelerați procedurile de autorizare și în paralel să luați toate măsurile tehnice și organizatorice menite să prevină incidente nefericite, astfel încât copiii să fie în siguranță la școală”, a poruncit ministrul.

“Sperăm să nu fie chiar pe ultima sută de metri și să identificăm soluțiile și modul prin care putem să sprijinim debutul anului școlar de săptămâna viitoare, din data de 5 septembrie”, s-a băgat în vorbă și premierul, contrazicând, astfel, zicala cu îngrășatul porcului în ajun.

O altă problemă amplu dezbătută la nivel înalt (chiar guvernamental), în aceste zile premergătoare clinchetului vesel al clopoțelului, este existența “toaletelor neconforme” din curtea școlii. E vorba, desigur, despre latrinele insalubre, pe cât de scârboase, pe atât de periculoase pentru sănătatea și integritatea fizică a utilizatorilor. Nu se știe exact câte “toalete neconforme” avem, de fapt, la nivel național - unii zic că ar fi de ordinul miilor, alții că de ordinul sutelor, dar ne amintim (unii dintre noi) cum, în urmă cu un an sau doi, un copilaș de 4 ani și-a găsit sfârșitul după ce a căzut într-o asemenea hazna.

Luând la cunoștință de această “situație sensibilă” (moștenită din guvern în guvern și pasată de la un guvern la altul), dl premier a solicitat întocmirea, cât mai grabnic, a unui plan de măsuri vizând soluționarea, prin rezolvare, a acestei stări care ne ia prin surprindere.

Dl ministru Cîmpeanu a calmat, oarecum, lucrurile, zicând că nu-i niciun motiv de îngrijorare și s-a arătat încrezător că, în doi ani, cel mult, problema școlilor cu toalete neconforme va fi rezolvată, prin înlocuirea lor cu toalete conforme.

...Fiindcă - a gândit dl Cîmpeanu cu voce tare - “e o problemă importantă, trebuie rezolvată, dar trebuie să înțelegem că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, din moment ce mulți dintre noi am făcut performanță învățând în aceste școli, cred că este o dovadă, dar ea trebuie rezolvată, clar, și va fi rezolvată”.

Bine vorba nu sfârșea, că presa cea rea l-a și făcut cu ou și cu oțet; mămicile de pe Facebook au cotcodăcit între ele, o-ri-pi-la-te, de-a dreptul; tăticii, adunați la un șpriț ușor, de sfârșit de vară, au înjurat pe rând și simultan: sistemul, guvernul, ministerul, buletinul meteo, încălzirea globală etc., etc. Auzi, dumneata: mulți au făcut performanță învățând în școli cu latrina-n fundul curții. Da' ministru' ăsta știe ce vorbește? - s-au încrâncenat navigatorii de pe internet.

În realitate, nu-i niciun motiv de supărare. Stând strâmb și judecând drept, dl Cîmpeanu are dreptate. Să luăm doar câteva exemple, la întâmplare: Platon și Aristotel, Ion Neculce și Miron Costin, Shakespeare, Voltaire și Ion Creangă, Ludovic al XIV-lea, Gică Petrescu, Einstein etc. Avut-au ei, oare, “toalete conforme”? Nu. Făcut-au ei performanță, în ciuda condițiilor vitrege? Făcut-au. Ca să nu mai vorbim de foștii miniștri Genunche și Pamblică… “Și mulți dintre noi”…

Așa că, dat fiind optimismul autorităților competente, avem toate motivele să credem că “situațiile sensibile” vor fi rezolvate “prin intensificarea campaniilor de informare, și “toți factorii implicați” se vor implica și mai vârtos, luând “toate măsurile tehnice și organizatorice” ca să.

În fond, toate acestea sunt “priorități instituționale” asumate pe internet, adică nu poți să te joci cu ele…

De asemenea, “situații sensibile” precum: frigul din sălile de clasă, transportul la școală, prin hârtoapele patriei, sărăcia lucie în care se zbat mulți copii, abandonul școlar, creșterea numărului de mămici minore etc., vor fi rezolvate și ele, prin implementarea unor măsuri corespunzătoare.

Toate acestea, desigur, după ce învățământul românesc va fi digitalizat, interconectat, electronizat, operaționalizat, modularizat (sau modulizat? - că s-a umplut limba română de barbarisme), prevăzut cu table și tablete inteligente, oferind copiilor “un mediu civilizat și benefic pentru educație”.

A nu se uita: băncile să fie dotate, neapărat, cu pepsiglas…

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu