Înainte de toate vreau să mulțumesc redacției cotidianului Cuvântul liber pentru faptul că susține campania pentru reabilitarea și modernizarea clădirii teatrului prin subscripție publică. E dureros faptul că politicienii (majoritatea) și autoritățile nu înțeleg importanța culturii, singurul domeniu prin care ne putem păstra și afirma valorile naționale, tradițiile, specificul, identitatea în această lume care se îndreaptă vertiginos spre o globalizare ce tinde să ne transforme în niște roboți umani lipsiți de personalitate. Problema este, desigur, foarte vastă, nu intenționez să o dezvolt aici, am amintit-o doar pentru a sublinia că susținerea teatrului se înscrie în necesitate patriotică a prezervării și difuzării, în țară și în lume, a unicității noastre culturale, care este, de fapt, unicitatea noastră identitară ca popor.
Am făcut parte din colectivul de creație al Teatrului Național din Târgu-Mureș timp de 26 de ani, mai întâi ca secretar literar, apoi ca director general. Am urmărit edificarea construcției, după care am lucrat în acest superb monument de arhitectură. Cunosc fiecare colțișor al clădirii și cunosc atât valorile, cât și deficiențele sale. Am să mă refer la acestea din urmă, care ar trebui îndreptate, folosindu-se prilejul reabilitării.
Orice clădire de teatru trebuie să aibă un așa-numit “pod al scenei”, în care pot fi ridicate, în timp foarte scurt, diverse elemente de decor, prin tragere până la înălțimea care să le facă total invizibile pentru spectatori. Teatrul nostru nu are un asemenea pod. Proiectul inițial avea, dar pentru că lui Nicolae Ceaușescu, atunci când I s-a prezentat macheta, nu i-a plăcut acest turn, el a fost eliminat. Ar fi foarte important ca, odată cu reparațiile, să i se adauge clădirii acest pod al scenei.
O scenă bună are, pentru a se putea face schimbări rapide de decor, două așa-zise “buzunare”. Acestea sunt două spații în părțile laterale ale scenei, fiecare de aceeași mărime cu scena. Pentru o schimbare rapidă de decor, decorul aflat în scenă se culisează rapid într-unul dintre buzunare și, concomitent, din celălalt buzunar se culisează în scenă un alt decor gata montat. Teatrul nostru are un singur buzunar (în partea dreaptă a scenei, privind din sală), care, în aceste condiții, se poate folosi doar ca magazie pentru elementele unui alt decor care trebuie transportate în scenă bucată cu bucată și montate acolo manual, pierzându-se mult timp. Poate că s-ar putea realiza și un al doilea buzunar, în partea stângă a scenei, dacă spațiul existent se dovedește suficient pentru extinderea clădirii în acea direcție.
O scenă modernă trebuie să aibă mai multe trape pe toată suprafața ei. Scena teatrului nostru are doar două trape mici, în partea din față. Și acest neajuns ar putea fi remediat.
Sistemul de manevrare a ștăngilor (care sunt niște bare existente în scenă pe toată lățimea scenei, de care se leagă anumite elemente de decor pentru a putea fi ridicate sau coborâte), la teatrul nostru se realizează manual, solicitând eforturi mari din partea muncitorilor de scenă. Într-o scenă modernă, aceste ștăngi sunt acționate electric.
În unele părți ale podului clădirii există spații în care ar putea fi amenajate camere de oaspeți pentru colaboratorii externi, ceea ce ar degreva teatrul de mari cheltuieli hoteliere.
Mai sunt și alte neajunsuri, dar cele amintite sunt cele mai importante și a căror corectare ar fi extrem de necesară.
Îl felicit pe colegul și prietenul meu Attila Gáspárik că s-a adresat comunității, cerând ajutorul acesteia. Avem un precedent minunat: superba clădire a Ateneului Român din București s-a realizat prin contribuție publică. Foarte mulți români s-au dovedit atunci adevărați patrioți și au răspuns cu entuziasm solicitării “Dați un leu pentru Ateneu”. Ce vor face târgumureșenii? Din păcate, experiența mă face să fiu sceptic. Am constatat nu o dată că oamenii care au bani sunt dispuși să subvenționeze cu sume uneori uriașe o echipă de fotbal mediocră, lipsită de valoare, dar nu sunt interesați să susțină o instituție de cultură aflată în topul celor mai valoroase din țară. Să sperăm că de data asta mă înșel.
ZENO FODOR
