Un destin literar de excepție. Așa a fost perceput poetul Ion Horea și așa îl prezintă Iovu Roiban Oroianu în cartea apărută recent la Editura Ardealul din Târgu-Mureș, Limbajul și toponimia Câmpiei transilvane în poezia lui Ion Horea.
Exegetul pornește de la o documentare asiduă, alăturând (ceea ce ni se pare semnificativ, ducând la un inconfundabil al cărții) ca sursă bibliografică și o limpede trăire afectivă îngemănându-se cu poetul prin inefabilul locului natal, trăind (retrăind) mitologia acestuia și fascinația obârșiilor. Petea natală a lui Ion Horea e în vecinătatea satului Oroiu, de unde vine pe lume Iovu Roiban Oroianu. Eu, cel care am viețuit acolo, pot afirma… consemnează exegetul, manifestând încă din ani fragezi (luase contact cu poezia lui Horea din volumul “Încă nu” pe când era licean) o afinitate deosebită pentru preaplinul transilvan al operei, legat de marele spirit românesc sau marele Duh românesc, unic cum îl numea Liviu Rebreanu. Astfel, scriind cartea, Iovu Roiban Oroianu își regăsește rădăcinile propriei vieți, trecute, ca în poezia lui Horea, în atâtea zvâcniri telurice și splendori celeste, în neostoirea minții și a brațelor, numind “esentia” lumii și sfințenia ei: Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați.
De aceea, credem, Iovu Roiban Oroianu concepe caleidoscopic demersul său exegetic, făcând ca efortul de cercetare și o bogată memorie afectivă să-i învie poetului Ion Horea dimensiunile vieții și ale operei ca imbold pentru cititorul de astăzi, chemat în teritoriile de dor ale unui poet cu adevărat al Transilvaniei, căutându-și și aflându-și Sinele în zariștea cosmică a satului, în jertfa și lumina “alergândă” a acestuia. Cu atât mai binevenit pasul exegetic al lui Iovu Roiban Oroianu cu cât apartenența devine din ce în ce mai mult facultativă, într-un timp al miniaturizării omului, cum consemna de data recentă criticul literar Irina Petraș.
Suita de secvențe bio-bibliografice argumentează noblețea unei vieți și a unei opere, strădania poetului Ion Horea (născut din “ grâne, din fân, din cucuruz”) de a deveni el însuși, de a se înveșmânta în tăria, sublimul și nădăjduirile transilvane. Căci poetul, venind dintre dealurile de lut ale satului Petea și valea de lacrimă a Vaideiului unde a copilărit, cu studii făcute la Tg. Mureș, Aiud, Cluj, București, absolvent al Școlii de literatură, redactor al revistelor Viața românească și România literară, secretar al Uniunii Scriitorilor, poartă cu sine adâncurile satului de câmpie al pătimitei Transilvanii, într-o continuă înviere, prin miracolul cuvântului poetic.
Cu dezinvoltura celui bine documentat și cu o remarcabilă acuratețe afectivă (simțindu-i lui Ion Horea vibrația poetică ca vibrație a vieții sale), Iovu Roiban Oroianu detaliază istoria dramatică a satului Petea și a neamului Horgoș din care se trage poetul, copilăria și adolescența, anii de școală, intrarea în literatură, stăruința de a-și găsi un echilibru al vieții, depășindu-și stările de tristețe care-l copleșeau de multe ori (Eminescu și Bacovia îl făceau să plângă), fără a-i estompa crezul că trebuie să iubească istoria și zarea spirituală a neamului, la fel îndemnul, venindu-i dinspre înaintemergători, că trebuie să trăiască frumos, în menirea dumnezeiască de a aduce bucurii în viață și literatură.
În edificiul cărții, Oroianu reunește pagini de jurnal, memorialistică, proză publicistică, interviuri, corespondență, documente privind condiția scriitorului în regimul comunist, lăsând spațiu larg ilustrării toponimelor și limbajului arhaic în poezia lui Ion Horea, alcătuind un dicționar de regionalisme (dialectul petenilor și vaideenilor), argumentând originalitatea expresiei lirice, cu un impuls ritmic puternic și o mare forță de sugestie remarcată de critici literari a căror aprecieri sunt cuprinse într-un capitol aparte al cărții. Despre tonalitățile clasice, meșteșugul versurilor, uneori de sorginte eminesciană, reveriile paradisului natal, rotația anotimpurilor și misterul germinației, nostalgia copilăriei, chemările trecutului, fiorul erotic, pulsația cosmică a obârșiei și tradiției, seninătatea naturii, dar și semnele întunecate ale unei lumi contradictorii, scriu, ca despre o efigie a poeziei adevărate, Nicolae Manolescu, Alexandru Cistelecan, Eugeniu Nistor, Iulian Boldea, Mihai Petroveanu, Gabriel Dimiseanu, Al. Piru, Aurel Martin, Victor Felea. Sunt vocile care amplifică mesajul cărții, de fapt povestea ei.
Scria Nicolea Iorga: Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie un gram de iubire ca s-o înțelegi.
Iovu Roiban Oroianu aude izvoadele care au născut o operă nemuritoare și-i înțelege povestea, în același timp ascultându-se și înțelegându-se pe sine.
VALENTIN MARICA
