UN PAS IMPORTANT PENTRU CREȘTEREA CAPACITĂȚII ADMINISTRATIVE! PRIMĂRIILE SE VOR PUTEA ASOCIA ÎN CONSORȚII ADMINISTRATIVE

Distribuie pe:

Primăriile se vor putea ajuta între ele, inclusiv cu asigurarea de personal calificat, de la una la alta. Primăriile care deservesc comune mici și care se află într-o reală incapacitate administrativă au de câștigat.

Guvernul a adoptat, ieri, un proiect de lege prin care se constituie consorțiile administrative, un mecanism de cooperare, de asociere între unitățile administrativ-teritoriale(UAT). Prin consorțiile administrative se dorește stimularea fenomenului asociativ la nivelul administrației publice locale și transferul de expertiză și practici unitare.

La începutul ședinței de Guvern de ieri, premierul Nicolae Ciucă l-a invitat pe Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, să prezinte proiectul supus aprobării. Conform ministrului administrației, prin acest proiect de lege se vrea ca primăriile care dispun de resurse umane specializate limitate să poată beneficia de serviciile unor funcționari din alte UAT-uri. Cseke a dat exemplu trei domenii importante, și anume: problema lipsei personalului specializat în domeniul urmabismului, astăzi în România fiind 1.571 de posturi vacante; problema lipsei personalului specializat în exercitarea controlului financiar preventiv cu un număr de 451 de posturi vacante; problema lipsei personalului în domeniul achizițiilor publice cu o lipsă de 1.925 de cadre specializate. În momentul de față, în România nu există un cadru legislativ care să permită ca un funcționar public să muncească în altă Unitate Administrativ-Teritorială. Proiectul adoptat ieri va intra în dezbaterea Parlamentului României.

Odată cu adoptarea acestui proiect de lege, colaborarea dintre primării intră într-o altă etapă, acestea putând, practic, să muncească una pentru cealaltă. Dacă o primărie din cadrul consorțiului are, de exemplu, lipsă de personal în domeniul proiectelor, o altă primărie care are angajați cu experiență în acest domeniu îi poate delega să lucreze pentru UAT-ul aflat în nevoie. Dacă municipiile stau mai bine la capitolul capacității administrative, nu același lucru se poate spune despre primăriile de comune mici care, din păcate, nu își pot acoperi nevoile administrative cu personal specializat. Pentru acestea, decizia de ieri a guvernului este un ajutor binevenit.

“Astfel, consorțiile administrative devin un mecanism mai facil și eficient de cooperare între unitățile administrativ-teritoriale care contribuie la diminuarea impactului negativ al capacității administrative reduse a unor unități administrativ-teritoriale, în situația în care, din cauza existenței unor posturi vacante sau temporar vacante, acestea nu sunt în măsură să asigure unele activități funcționale absolut necesare sau să asigure servicii esențiale pentru comunitățile respective. În cadrul consorțiului administrativ, alte unități administrativ-teritoriale membre ale acestuia le sprijină pe cele dintâi, prin intermediul asigurării unui personal specializat care să suplinească lipsa de resursă umană și expertiză corespunzătoare, asigurându-se inclusiv creșterea capacității de implementare a proiectelor de investiții publice”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Până în prezent, UAT-urile din România s-au asociat în: asociații de dezvoltare intercomunitare (ADI-uri), în județul nostru cele mai cunoscute fiind ADI Ecolect Mureș - destinată mangementului deșeurilor, ADI Aquainvest - destinată managementului investițiilor în apă - canal; GAL-uri, acele Grupuri de Acțiune Locală care funcționează și în județul Mureș; sau în Zone Metropolitane, cum este și cea a municipiului Târgu Mureș și care în ultimul an a început să funcționeze. Nu mai departe de alaltăieri, la Târgu Mureș s- a semnat documentul de constituire al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Târgu Mureș, între primarii din Târgu Mureș și comunele învecinate Cristești, Corunca, Livezeni, Sângeorgiu de Mureș, Sântana de Mureș, Sâncraiu de Mureș și Pănet. Aceste asocieri au avut însă în vedere doar atragerea de fonduri în vederea dezvoltării și nu acest tip de colaborare reglementat ieri. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu