În ultimii ani, mai ales după pandemie, avem impresia că a bolânzit lumea. Au apărut conflicte care au mocnit ani de zile. Au răbufnit acum, în Ucraina, Taiwan, Iran, dar și în alte zone ale lumii. Practic, ai impresia că nu se mai înțelege om cu om, că dialogul și toleranța au fost înlocuite cu pumnul și palma. Mai nou, pe lângă toate aceste belele, au apărut și ecologiști moftangii, care se vor băgați în seamă, cu pretenția că ei ar fi apărătorii mediului înconjurător. Unii dintre ei habar nu au ce înseamnă ecologia. Fiind un curent la modă în Occident, sunt și în România militanți pentru protecția animalelor. Am văzut la televizor Marșul pentru protecția animalelor, care susțineau, cu argumente pro și contra, cerând interzicerea, închiderea fermelor pentru creșterea animalelor. Erau mulți tineri, care, pentru viitor, recomandau că ne putem hrăni cu insecte, pe mulți dintre ei, parcă i-am mai văzut și la alte proteste în fața Guvernului.
Veganismul cere abținerea de la folosirea produselor care provine la animale, mai ales în dietă, având o filozofie care respinge ideea că animalele ar fi mâncare, obiecte, proprietate. O persoană care urmează această filozofie se numește Vegan. Există mai multe categorii de Vegani: veganismul etic, care încearcă să elimine toate formele de abuz ale animalelor (îmbrăcăminte, încălțăminte, divertisment, experimente); veganismul dietetic (care se referă doar la dietă și exclude consumul animalelor și produselor derivate); veganismul ecologic (care se bazează pe faptul că industria alimentară distruge mediul).
Fiindcă trăim în democrație, nimeni nu interzice acestei minorități să se hrănească cu iarbă sau frunze din copaci. Fiecare are libertatea alegerii unei diete potrivite pentru organismul său, fără să fie afectat mediul înconjurător. Este o adevărată nerozie să obligi oamenii să se hrănească cu lăcuste, greieri, larve de insecte. În serile albastre, petrecute în livada de la țară, ascultând cântecul greierilor, m-am întrebat dacă veganii au simțit câtă bucurie și liniște pot transmite prin cântecul lor. Este posibil ca atunci când se vor mânca toți greierii lumea să fie mai săracă în biodiversitate. Este suficient că în satele îmbătrânite nu mai există vaci, bivoli, cai, iar mâine, poimâine nici porcii nu mai pot fii crescuți în gospodăriile populației, fiindcă nu va avea cine să-i îngrijească. De când cu pesta porcină, și bătrânii satelor noastre și-au schimbat dieta alimentară, au devenit mai mult sau mai puțin vegetarieni. Nu întâmplător spitalele sunt pline de bolnavi cu diferite boli, multe provocate de o alimentație deficitară. Se zice că la o înmormântare, când preotul a rostit rugăciunea de dezlegare “Odihnește, Doamne, sufletul adormitului robului tău în loc de verdeață... “, rudele au spus “părinte, nu poți să te rogi să ajungă răposatul într-un loc cu carne, fiindcă de prea multă verdeață a murit sărmanul om”. Să-mi fie cu iertare că am amintit de acest banc, dar cred că veganii, cei care se hrănesc cu produse exclusiv vegetale, își asigură proteinele din produse agroalimentare, ciuperci, mazăre, fasole, soia, linte, diferite semințe. Dacă astăzi, unui țăran care lucrează intens în agricultură i-aș recomanda să nu mai consume carne, produse animaliere, m-ar considera bolând. I-am spus unui specialist în industria alimentară că uneori, dimineața, la micul dejun, prefer o felie de pâine de casă, prăjită, unsă cu usturoi și apoi cu untură de porc Mangalița, despre care am auzit că nu conține colesterol. Fiind vegan, mi-a declarat că este cea mai mare prostie pe care o pot face și că toată untura conține colesterol, indiferent de proveniență.
În tradiția românească, hrana de bază au fost produsele animaliere, provenite de la animalele vii, sănătoase. În cele patru posturi creștine din an, cei care puteau să se abțină de la mâncăruri considerate “de dulce” se hrăneau cu produse de origine vegetală, numai dacă starea de sănătate le permitea, iar efortul pentru muncile prestate nu presupunea un consum mare de calorii. România are condiții și un potențial suficient pentru a asigura hrană pentru 80 milioane de locuitori, lăsând libertate fiecăruia să se hrănească cu lăcuste, larve, fără greieri, care ar putea fi protejați pentru cântecul lor. Se pare că, simțindu-se amenințați, greierii au mers la furnici și le-au spus că la iarnă nu vor mai veni să ceară cu împrumut hrană pentru că ei vor fi mâncați.
VASILE BOTA
