JUDEȚUL MUREȘ - PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO-SOCIALI ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI

Distribuie pe:

În primele șapte luni ale anului în curs (1 ianuarie-31 iulie) industria județului nostru a înregistrat o evoluție nefavorabilă în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, indicele producției industriale fiind de 66,5% - în scădere cu 33,5% față de perioada corespunzătoare a anului precedent

În prima jumătate a anului, agenții economici din județ au realizat exporturi în valoare de 577.408 mii euro și importuri de 1.313.545 mii euro. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, valoarea mărfurilor exportate a scăzut cu 1,0% (-5.596 mii de euro), iar valoarea importurilor a crescut cu 49,6% (+43.5793 mii de euro).

Până la finele lunii iulie, structurile de cazare din județul Mureș au găzduit 228.334 turiști (cu 42.148 mai mulți față de perioada corespunzătoare din 2021). După țara de origine a turiștilor străini, ponderile le-au deținut cei din Ungaria (5.208 persoane; 22,2%), Germania (2.874 persoane; 12,2%), Republica Moldova (2.828 persoane; 12,0%), Regatul Unit (1.275 persoane; 5,4%), Italia (1.201 persoane; 5,1%), Spania (961 persoane; 4,1%).

În altă ordine de idei, datele operative referitoare la mișcarea naturală a populației evidențiază o evoluție nefavorabilă a fenomenelor demografice la nivelul județului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Numărul născuților - vii a scăzut cu 244 (2.883 născuți - vii în primele șapte luni din anul 2022 față de 3.127 în aceeași perioadă a anului 2021), iar numărul decedaților a scăzut cu 202 persoane - de la 4.889 la 4.687.

Tendința negativă a sporului natural al populației se manifestă și în perioada la care ne referim: dacă în primele șapte luni ale anului trecut sporul natural a fost de -1.762 de persoane, în 2022 valoarea acestuia a fost de -1804 persoane. Aceeași valoare se înregistrează la mortalitatea infantilă, în perioada ianuarie-iulie 2022 decedând 23 copii cu vârsta sub 1 an, cifră pe care o regăsim și în perioada corespunzătoare a anului precedent.

Efectivul salariaților la sfârșitul lunii iulie 2022 a fost de 144.201 persoane, nivel mai ridicat decât la sfârșitul lunii iulie 2021 (+1.629 persoane).

Câștigul salarial nominal mediu brut în luna iulie 2022 a fost de 6.126 lei, iar cel net a fost de 3.819 lei (+ 474 lei față de luna iulie 2021).

La sfârșitul lunii iulie 2022, numărul șomerilor înregistrați a fost de 5.682 persoane, cu 555 mai puține decât în luna corespunzătoare a anului precedent.

Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost, în trimestrul II 2022, de 129.012 persoane, cu 1.173 mai puține decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, pensia medie lunară cifrându-se la 1662 lei (+159 lei față de trimestrul II 2021).

Datele au fost furnizate de Direcția Județeană de Statistică Mureș, într-un comunicat privind evoluția principalilor indicatori economico-sociali în județul Mureș în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2022. (sursa - mures.insse.ro)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu