AU CRESCUT PRIMELE PENTRU ABSOLVENȚII DE NOTA 10!

Distribuie pe:

În ședința din 19 octombrie 2022, Guvernul a aprobat, print-un proiect de hotărâre, majorarea stimulentelor financiare acordate absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională, sesiunea 2022, și la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2022.

“S-a aprobat acordarea de stimulente financiare absolvenților clasei a VIII-a care au obținut media 10 la evaluarea națională și la examenul național de bacalaureat din sesiunea din vară, în semn de apreciere a acestor rezultate.

Astfel, la propunerea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, a fost majorată valoarea stimulentelor financiare pentru elevii care au finalizat examenele naționale cu media 10 din această vară, după cum urmează: 2.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la evaluarea națională de clasa a VIII-a, sesiunea 2022, și 5.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat de anul acesta (sesiunea iunie - iulie 2022).

În anul 2022, un număr de 237 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională, respectiv 239 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de bacalaureat (222 la examenul național de bacalaureat și 17 la examenul de bacalaureat german)”, precizează Guvernul într-un comunicat  de presă.

Reamintim că, anul trecut, elevii de clasa a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2021 au fost premiați cu 1.000 de lei, iar cei cu media 10 la Bacalaureat 2021, cu 3.000 de lei fiecare. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu