Serviciul secret din R. Moldova susține că există tentative de a destabiliza situația din țară

Distribuie pe:

Analizele efectuate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) constată existența unor indicii privind tentative de destabilizare în Republica Moldova, a declarat șeful instituției, Alexandru Musteață, într-o emisiune la Radio Moldova, transmite, marți, NewMaker.md.

Cu toate acestea, a precizat el, nu există temei de a întrerupe protestele antiguvernamentale care au loc în ultimele săptămâni, întrucât dreptul cetățeanului de a protesta trebuie respectat.

“Sesizăm că avem tentative de destabilizare a situației pe plan politic. Se încearcă tot mai mult promovarea anumitor idei și entități care au scopul de a distorsiona situația social-politică din țară, de a schimba guvernarea”, a menționat luni seara Musteață, subliniind că instituția pe care o conduce, împreună cu poliția, monitorizează situația pentru a nu permite o eventuală lovitură de stat sau o destabilizare ce ar putea duce la “schimbarea prin violență a guvernării”.

Șeful SIS a spus că la începutul protestelor în Chișinău, oamenii manifestau pașnic, însă în ultima perioadă, în posesia manifestanților au fost descoperite obiecte periculoase.

“Este dreptul cetățeanului să protesteze, acesta trebuie respectat. Dacă ne uităm în retrospectivă, în primele săptămâni, oamenii protestau și plecau acasă. Apoi am început să vedem și noi, și poliția mai multe tentative de destabilizare, de altercații cu poliția, de provocare la adresa poliției”, a declarat directorul SIS.

Printre riscurile de securitate, Alexandru Musteață a subliniat problema dezinformării, indicând că sunt diseminate tot mai multe știri false.

“Spațiul informațional este invadat de informații false care au ca scop să distragă atenția, să informeze greșit, să creeze panică în societate”, a spus el.

Din 18 septembrie, Partidul Șor desfășoară proteste în centrul Chișinăului. Formațiunea condusă de deputatul cercetat penal pentru acte de corupție Ilan Șor cere demisia președintei Maia Sandu și guvernului său. Anterior, manifestației i s-au alăturat atât reprezentanți ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, cât și liderul Partidului “Acasă Construim Europa”, Gheorghe Cavcaliuc.

La 6 noiembrie, la Chișinău a avut loc a opta duminică de proteste. În urma manifestației, poliția a anunțat că au fost înregistrate numeroase provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare.

Oamenii legii au declarat că, în mulțime, au fost depistate persoane care instigau la dezordine și periclitarea securității publice, persoane sub influența alcoolului, cu comportament dubios, cu antecedente penale și cu obiecte periculoase la ele. Prin urmare, 65 dintre acestea au fost conduse la sediile poliției pentru identificare și documentare, printre care patru minori.

La sfârșitul lunii octombrie, în cadrul unei investigații efectuate de RISE Moldova se menționa că protestele din centrul orașului Chișinău, organizate de partidul Șor, sunt de fapt gestionate de un grup de ofițeri din cadrul Serviciului Federal de Securitate din Rusia (FSB). Reprezentanți ai formațiunii susțin că “singurii lor stăpâni sunt cetățeni ai Republicii Moldova”, iar investigația jurnalistică se bazează pe insinuări, potrivit NewsMaker.md.

Ministrul de Interne moldovean Ana Revenco nu a exclus recent că provocările ar putea crește în intensitate în perioada următoare, în Republica Moldova.

La 4 noiembrie, poliția moldoveană a întreprins percheziții la reprezentanți ai Partidului Șor. Procurorii au declarat că perchezițiile au avut loc într-un dosar privind pregătirea unor dezordini în masă, în perioada 18 septembrie-16 octombrie. Potrivit lor, mai multe persoane, între care tineri cu alură atletică, având și cazier, au fost aduși la Chișinău din diferite colțuri ale republicii la proteste pentru a instiga la violențe și comiterea de infracțiuni și ilegalități. (Agerpres)

Lasă un comentariu