Ratele la credite cresc într-un ritm îngrijorător. Cât ai putea plăti în plus, în funcție de ROBOR și IRCC

Distribuie pe:

Ratele la credite cresc într-un ritm îngrijorător și perspectiva nu e deloc bună pentru cei îndatorați. Banca Națională a majorat din nou dobânda cheie, în încercarea de a mai potoli scumpirile.

Aceasta a ajuns la 6,75% și este cel mai ridicat nivel din 2010 până acum. Asta poate duce la noi creșteri de dobânzi și pentru cei care au credite, după ce ratele au crescut deja de câteva ori în ultimele luni. Pentru moment, însă, indicele ROBOR este în ușoară scădere, după ce Consiliul Concurenței investighează mai multe bănci tocmai din cauza acestui indice.

Cum inflația este încă mare, BNR a majorat dobânda de politică monetară pentru a opta oară consecutiv anul acesta, de la 6,25%, la 6,75%. Este mai puțin decât anticipau unii analiști, așa că e posibil ca ROBOR să scadă ușor în perioada următoare.

Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România: “Deja includeau o anticipație de 50-75 de puncte de bază creștere de rată de dobândă a Băncii Centrale. Cum a fost pe partea joasă a intervalului, 50 de puncte de bază, deci ușor mai puțin decât media anticipațiilor pieței, e posibil ca această acțiune să ducă la o ușoară corecție. Însă ratele ROBOR vor rămâne la un nivel ridicat.”

În ultimele zile, indicele ROBOR a coborât ușor, de la 8,20%, la 8,14%, cel mai scăzut nivel din ultimele săptămâni. Cele 10 bănci care participă la calculul indicelui sunt în vizorul Consiliului Concurenței, care a început un control pentru a verifica dacă nu cumva au majorat artificial acest indice.

Oricum, anul următor, toate dobânzile vor rămâne mari, spun analiștii, așa că nu este exclus ca ratele celor împrumutați să mai crească.

De exemplu, pentru un credit de 250.000 de lei, rata pentru un credit dependent de ROBOR ar mai putea crește cu 160 de lei, dacă indicele ajunge la 9%, după ce deja a crescut cu 1.000 de lei față de toamna anului trecut. Pentru un credit dependent de IRCC, rata va trece de 2.000 de lei din ianuarie și din primăvară ar mai putea crește din nou, potrivit finzoom.ro, citat de Spotmedia.ro.

Irina Chițu, analist economic: “Important este ca fiecare să se uite la propriul credit și să își facă câteva comparații, să compare ce se întâmplă în piață la ofertele noi cu dobândă fixă. Dacă sunt încă pe ROBOR să treacă mai întâi la IRCC și apoi să se uite spre dobânzi fixe, adică să facă ceva cât mai rapid, dar să nu stea, pentru că nu vor scădea dobânzile prea curând.”

Pe de altă parte, Banca Națională încurajează în această perioadă economisirea. Au crescut și dobânzile la depozite. Doar că ele sunt mai mici ca rata inflației.

În plus, românii care au economii pot să investească în titluri de stat Tezaur pe un an sau doi ani, cu dobânzi de până la 9,15%.

Lasă un comentariu