România deține 60% din apele minerale europene, majoritatea nevalorificate. A fost lansată Balneomap

Distribuie pe:

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Covasna - ASIMCOV, a lansat, vineri, platforma “Harta Digitală a Apelor Minerale - BALNEOMAP”.

Potrivit unui comunicat de presă al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, platforma indică 39 de localități cu potențial balnear excepțional, indiferent că au sau nu statut de stațiune balneoclimaterică, și 200 izvoare de apă minerală, majoritatea nevalorificate, din județele Harghita, Covasna și Mureș. Pe platformă sunt menționate și informații utile pentru cetățeni.

Prin cooptarea altor instituții din administrația publică și universități se urmărește extinderea proiectului.

“România deține 60% dintre apele minerale din Europa. Este timpul să le valorificăm durabil. Mă bucur că am avut posibilitatea să finanțăm de la centrul guvernului o astfel de inițiativă inovatoare care cred că reprezintă un pas important pentru a  scoate la lumină una dintre resursele României cu cel mai mare potențial. Pe lângă turism, economie și dezvoltarea locală sustenabilă, popularizarea apelor minerale are un rol extrem de important și pentru Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3 care se referă la o viață sănătoasă.

Este foarte important ca cetățenii să aibă acces la aceste informații despre efectele terapeutice ale apelor pe care le găsim în țara noastră. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă rămâne un partener implicat în proiecte de acest fel care aduc o contribuție reală la viitorul sustenabil pe care încercăm să îl construim”, a declarat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, citat de News.ro.

Potrivit documentului citat, prin acest proiect a avut loc inventarierea resurselor balneare regionale, crearea monografiei digitale ale acestora și conștientizarea în rândul cetățenilor asupra beneficiilor utilizării resurselor naturale terapeutice cum sunt apele minerale și mofetele.

Lasă un comentariu