Uneori cuvintele sunt de prisos. În goana cotidiană, în care reporterii devin deseori interlocutori și intervievați, amintirea strămoșilor rămâne în sala pașilor pierduți a terenului. Imaginile nu sunt doar dintr-o comună, sunt din locuri uitate de gospodarii soluțiilor amânate. Executăm strămoșii a doua oară, pe drumuri de țară unde florile nu mai cresc, iar lacrimile urmașilor fie au secat, fie înduioșează, înainte, la recompense.
Ana Truța
