Medicii de familie din Mureș au trimis o somație de plată Casei Județene de Asigurări de Sănătate

Distribuie pe:

Medicii de familie mureșeni, prin Patronatul Medicilor de Familie Mureș și Asociația Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Mureș, au transmis, ieri, o nouă somație de plată către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Mureș, o nouă somație de plată. Casa de avocatură care reprezintă interesele celor două entități, amintite mai sus, precizează, în documentul care a fost transmis și jurnaliștilor mureșeni, că CJAS Mureș are întârzieri la plata serviciilor prestate de medici în luna ianuarie, acestea fiind plătite în proporție de doar 56,58%. “Așa cum bine cunoașteți potrivit contractelor cadru încheiate cu medicii de familie plata serviciilor prestate de fiecare medic de familie se realizează până la data de 18 a fiecărei luni pentru luna anterioară, însă acest termen a fost depășit pentru decontul din luna ianuarie 2024, termenul de plată fiind 18.02.2024”, se arată în somația transmisă CJAS Mureș. Neplata la timp a sumelor prevăzute în contract produce consecințe prejudiciante pentru fiecare medic de familie, care se află în imposibilitate de a achita taxele și impozitele lunare datorate organului fiscal. În somație, avocații pun în vedere Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș să achite diferența pentru decontul din luna ianuarie 2024 și pe viitor să respecte termenele de plată contractuale, prevăzute în contractele cadru, în caz contrar solicitând și penalități de întârziere pentru fiecare plată neefectuată la timp. Reamintim că în urma protestului medicilor de familie de la începutul acestui an, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis că poate deconta serviciile prestate de aceștia la valorile prevăzute și în 2023 însă doar până la mijlocul acestui an. Astfel, medicii de familie au încheiat un contract cu casa valabil până la 30 iunie 2024. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu