Europa, în fața unei “epidemii de cancer”

Distribuie pe:

Cercetătorii avertizează că Europa riscă să se confrunte cu o “epidemie de cancer”, dacă nu se iau măsuri urgente pentru a stimula tratamentul și cercetarea, estimându-se că 1 milion de diagnostice au fost ratate în timpul pandemiei de Covid-19.

Impactul Covid-19 și accentul pus pe acesta au scos la iveală “slăbiciuni” ale sistemelor de sănătate și ale cercetării în domeniul cancerului de pe întreg continentul, care, dacă nu sunt abordate de urgență, vor duce la un regres de aproape un deceniu în ce privește rezultatele în materie de cancer, potrivit raportului intitulat “European Groundshot - Addressing Europe's Cancer Research Challenges: a Lancet Oncology Commission” întocmit de un grup de experți cu cunoștințe detaliate despre cancer în Europa.

O consecință neintenționată a pandemiei au constituit-o efectele negative pe care reorientarea rapidă a serviciilor medicale și lockdown-urile le-au avut asupra tratamentului, cercetării în domeniu și pacienților cu cancer, precizează autorii.

“Pentru a sublinia amploarea acestei probleme, estimăm că aproximativ 1 milion de diagnostice de cancer au fost ratate în întreaga Europă în timpul pandemiei Covid-19”, au scris aceștia în The Lancet Oncology. “Există dovezi în curs de confirmare că un număr mai mare de pacienți sunt diagnosticați în stadii mai avansate de cancer în comparație cu ratele de dinaintea pandemiei, ca urmare a întârzierilor substanțiale în diagnosticarea și tratamentul bolii”.

Aceste neajunsuri “vor compromite, în cele din urmă, rata de supraviețuire și vor înrăutăți calitatea vieții multor pacienți europeni”.

În urma cercetărilor efectuate, rezultă că medicii au consultat cu 1,5 milioane de pacienți mai puțini în primul an al pandemiei, iar unul din doi nu a fost operat sau nu a primit chimioterapie în timp util. Aproximativ 100 de milioane de examinări au fost ratate și se estimează că până la 1 milion de cetățeni europeni ar putea suferi de un cancer nediagnosticat, ca urmare a întârzierilor menționate.

“Estimăm că aproximativ 1 milion de diagnostice de cancer au fost ratate în toată Europa în timpul pandemiei de Covid-19”, a declarat profesorul Mark Lawler, de la Queen's University Belfast, autorul principal al cercetării. “Suntem într-o cursă contra cronometru pentru a recupera cazurile lipsă”.

“În plus, am observat un proces de încetinire în cercetarea cancerului, am văzut laboratoare închise și studii clinice întârziate sau anulate, în primul val pandemic. Suntem îngrijorați de faptul că Europa se îndreaptă către o epidemie de cancer în următorul deceniu dacă nu se acordă, urgent, prioritate cercetării în domeniul oncologiei”.

Invazia Ucrainei de către Rusia reprezintă o altă provocare uriașă pentru cercetarea cancerului în Europa, se mai arată în raport. Rusia și Ucraina sunt doi dintre cei mai mari contributori la cercetarea clinică a cancerului din lume. Autorii prevăd, se asemenea, că și Brexit-ul va avea un impact negativ asupra cercetării europene în domeniul cancerului.

“În contextul pandemiei de Covid-19, al Brexit-ului și al războiului din Ucraina, este mai important ca niciodată ca Europa să acorde atenție sporită cercetării în domeniul cancerului, element esențial în îmbunătățirea prevenirii, diagnosticării, tratamentului și calității vieții pentru pacienții actuali și viitori, precum și pentru oamenii sănătoși”, a spus Lawler.

Raportul susține, de asemenea, că eforturile și cercetările de prevenire a cancerului, în special, nu au beneficiat de finanțarea pe care o merită. Un accent mai mare pe prevenire ar reduce numărul de persoane care dezvoltă cancer și ar permite mai multe resurse pentru cei care au nevoie de tratament. (sursa - theguardian.com/society/2022/nov/15/europe-faces-cancer-e pidemic-after-estimated-1m-cases-missed-during-covid)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu