Placă memorială pe prima Școală românească din Reghin

Distribuie pe:

Un eveniment precum cel de duminică, în care am participat la dezvelirea unei plăci comemorative pe clădirea unde a funcționat prima școală românească din Reghin, a fost unul de referință. Mai ales acum, în ajun de Zi Națională. Și mai ales pentru că evenimentul a fost precedat de liturghia săvârșită de Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, episcopul Alba-Iuliei, dar și pentru că a fost urmat de lansarea unei cărți de referință pentru orașul Reghin și împrejurimi: “Istoria nescrisă în cărți este înscrisă în cimitire; Personalități marcante din centrul Transilvaniei care își dorm somnul de veci în cimitirul Bisericii Ortodoxe Române “Sfânta Treime” din Reghin”, autori preotul Dimitrie Gherman (cetățean de onoare al Reghinului), fiul său, tot preot, Dumitru Gherman, și publicistul Robert Matei.

În special capitolul secund al opului, cel care prezintă lista tuturor preoților care au slujit la Biserica “Sfânta Treime”, a cărei piatră de temelie a fost pusă de protopopul greco-catolic Petru Maior în anul 1803 și care a fost finalizată în anul 1817, este de un interes deosebit pentru istoria acestor locuri.

Dumitrița Gliga, deputat PSD de Mureș

Lasă un comentariu