Atenție, români! Dușmanii statului național unitar nu dorm! ARDEALUL ÎN “COLIMATOR” (VIII)

Distribuie pe:

A fost Ceaușescu șovin? Sau doar incomod?

Susținător ferm al principiului neamestecului în problemele interne, dar și al obținerii independenței economice prin plata datoriei externe, președintele Ceaușescu nu s-a sfiit să recurgă, văzând prea bine cum Ungaria își arăta (insistent) “colții revizionismului” de sub “umbrela” perfidă a Răsăritului (U.R.S.S.) și Apusului (S.U.A.), la o atitudine diplomatică, solitară, pacifistă, prin care a cerut oficial ca, la Conferința de la Helsinki (1973-1975), superputerile sistemului bipolar (axa Moscova-Washington) să facă bine și, îngropând definitiv “securea războaielor” de pe glob, să desființeze cele două blocuri militare rivale (N.A.T.O. și Organizația Tratatului de la Varșovia). Cum era însă de așteptat, arhitecții perfizi ai accelerării globalizării l-au sfidat, și întinzându-i cu cinism capcana ambiguă a “respectării drepturilor omului”, i-au discreditat public personalitatea (în fapt, regimul naționalist și suveranist) prin nesfârșite acțiuni subversive orchestrate mediatic, al căror scop final era, în contextul “săgeților otrăvite” trase incitator de Budapesta către București (statistici maghiare cu conținut demografic exagerat, “genocid cultural” în Ardeal, “sistematizarea satelor” etc.), punerea oficială în discuție internațională a autonomiei teritoriale a maghiarilor din Ardeal (invocată în august 1988, la TV ungară, de doi invitați sovietici: istoricul Medvedev și V. Petrovski - adjunct al ministrului de externe) și, după modul barbar cum au reușit să îi înlăture pe prietenii românilor (răsturnarea de la putere - în 1979-a liderului pakistanez Al Bhutto, asasinarea - în 1981-a președintelui egiptean Anwar el Sadat etc), să folosească Serviciile Speciale de Informații pentru eliminarea efectivă, prin destabilizarea României a incomodului (“ghimpe”) Ceaușescu! Și astfel, întreținând o atmosferă tot mai necordială a Budapestei față de București, S.U.A. și-au arogat, în postcomunism, supremația mondială și, facilitând deseori intoxicarea mentalului colectiv cu “stafia” hungarismului, le-au acordat clauza națiunii celei mai favorizate tuturor aliaților sovietici (însă ne-au dat-o și nouă, după ce a fost refuzată de Ceaușescu, abia în 1993), refuzându-ne 3 ani accesul la piețele și creditele americane! Cum a fost posibil? Prin acțiunea lui Tom Lantoș, evreu maghiar, care în calitatea sa de președinte al Comisiei Afacerilor Externe din Camera Reprezentanților, s-a luptat pentru neacordarea clauzei națiunii celei mai favorizate și a invocat în Congres nerespectarea drepturilor omului în România în privința minorității maghiare (a cerut oficial autonomia Transilvaniei)...

Iată, deci, cum, în stil așa-zis reformator, Occidentul ne-a adus, cu ale sale “duble măsuri”, pe marginea prăpastiei actuale...

Prof. Costel Neacșu

1 comentariu

  1. Cristian 15 decembrie, 2022 at 09:49 Răspunde

    N.Ceaușescu a fost un politician deștept și patriot! Ungurii vor găsi întotdeauna „argumente” împotriva românilor! Cu sau fără sprijinul SUA sau Rusia. De aceea, românii trebuie să fie fermi în privința combaterii acțiunilor revizioniste!

Lasă un comentariu