Actorul, diplomatul și... semănătorul

Distribuie pe:

* “Dacă stai în genunchi în fața lui Dumnezeu, poți să te ridici în picioare în fața lumii și să o înfrunți. Umorul nostru este de cea mai bună calitate. El are o substanță creștină, în sensul că nu rănește. Nu este cinic, nu are nicio legătură cu bășcălia, care este copilul ateismului. Când faci bășcălie, râzi de tot: de valori, de mamă, de Eminescu, de Dumnezeu. În România, totul se “bășcălizează”, totul se minimalizează, totul se încolonează. Umorul îți arată încă o realitate paralelă, ca în fizica cuantică... Cred că el are o rădăcină dacică, acel râs în fața morții, pe care nu l-am întâlnit la alte popoare”..

Dan Puric (1959-), actor, eseist, autor și regizor de teatru. Spectacolele sale de pantomimă au fost transmite în foarte multe țări din lume. A jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveția.

***

* “Dumnezeu nu se schimbă, dar într-o lume unde totul se schimbă, El consimte, la nevoile și rugăciunile noastre, să se schimbe totul. Printre cei ce se declară creștini, sunt prea mulți care în loc să-L servească pe Dumnezeu, vor mai degrabă ei să se servească de Dumnezeu. Dumnezeu veghează, Dumnezeu veghează. Este marele veghetor al tuturor nopților-nopți ce sunt pentru El nopți îngrozitoare, nopțile minții, nopțile inimii, nopțile naturii umane, nopțile răului al cărui întuneric coboară în orice moment asupra omenirii îndurerate. Cine ar putea spune cu câtă iubire ne veghează Dumnezeu? Această iubire are un nume și o calitate. Este o iubire infinită”.

Vladimir Ghika (1873-1954), a fost prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot biritual (singurul preot care a slujit Sfânta Liturghie în rit ortodox, dar și catolic), nepotul lui Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui Vladimir Ghica a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe, și al apărării al României. Mama lui a fost Alexandrina Moret, descendentă din Henric al IV-lea, regele Franței. Unul din frații Monseniorului Vladimir Ghica a fost canonizat sfânt în august 2013, la București. A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă.

***

* “Pe urma unui semănător, două grăunțe se înțelegeau astfel: - Vezi tu, surato?, zise un grăunte rămas neacoperit de pământ. Pe tine te-a acoperit grapa semănătorului. Eu însă am scăpat neîngropat. Eu mă desfătez acum la lumina soarelui, iar tu zaci în groapă, în întuneric. Dar în clipa când astfel vorbea, sosi o cioară și îl înghiți. Grăuntele cel îngropat, în schimb, nu peste mult timp, ieși afară într-un spic frumos de grâu”.

Să învățăm din această pildă că este mai bine să ne ținem îngropați în diferite încercări ale vieții; nu trebuie să deznădăjduim. Este mai bine așa decât să ne “fure păsările cerului” (Luca 8, 5).

P.S. Iacov cap. 2, vers. 14-17: “Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte bune nu are? Oare credința poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana cea de toate zilele, și cineva dintre voi le-ar zice: Mergeți în pace! Încălziți-vă și vă săturați, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Așa și credința: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși”.

Cu dragoste creștinească,

părintele Ilie

Lasă un comentariu