Omagiu parizian, lui George Enescu

Distribuie pe:

Începând din ziua de 15 decembrie 2022, la Paris, în semn de omagiu adus compozitorului Georges Enescu, un spațiu îi poartă numele, în Arondismentul 9, unde a trăit celebrul muzician român.

Inaugurarea a avut loc în prezența doamnei Delphine Bürkli, primarul districtului 9, a premierului român Nicolae Ciucă, precum și a diplomaților de la Ambasada României în Franța și de la Institutul Cultural Român din Paris.

Momentul festiv a evocat “un mare român și un mare parizian”, care, prin viața și opera sa, “a înălțat valorile Europei, conștient și mândru de rădăcinile sale”, omagiul public fiind înfrumusețat de prezența violonistei franceze de origine română Sarah Nemțeanu, care a interpretat “Impresii din copilărie”, de Georges Enescu.

Locul dedicat lui “Georges Enesco (1881-1955) compositeur et chef d'orchestre virtuose roumain” (trad.- compozitor și dirijor virtuoz român) se află la intersecția străzilor Turgot, Condorcet și Marguerite de Rochechouart, arondismentul 9.

Pagină realizată de Mariana Cristescu

Lasă un comentariu