Diplomatul, inima și... ambasadorul

Distribuie pe:

* “Tatăl meu a fost avocatul Ion Titulescu. De la el am moștenit conștiința de neam și dragostea de țară: «Vrem să fim prietenii tuturor națiunilor, fără excepție, dar în treburile noastre nu primim ca stăpâni decât pe noi înșine». Mama mea se numea Maria Titulescu și era fiica pictorului Theodor Aman. De la ea am moștenit frica de Dumnezeu și respectul de semeni datorită educației ei creștine. Era nelipsită de la slujbele de la Biserica «Madona Dudu». Provenea dintr-o familie de mari creștini și ctitori de biserici. Eu eram mare prieten cu patriarhul României, Miron Cristea, și împreună, de multe ori, abordam în discuțiile noastre situația țării și a bisericii neamului. Credința ortodoxă nu e paradă, ci e Smerenie, trăire, activitate”.

Nicolae Titulescu (1882-1941), om politic, eminent diplomat, jurist, profesor universitar, în repetate rânduri ministru de externe, ministru plenipotențiar, fost președinte al Națiunilor Unite și membru titular al Academiei Române.

***

* “Să urăști cuvintele cele urâte ale lumii acesteia ca să vadă inima ta pe Dumnezeu. Păzește-ți limba ta, ca să se sălășluiască întru tine frica de Dumnezeu; Sârguiește-te la slujba ta, la rugăciune și la purtare ca să nu te mănânce pe tine fiarele gândurilor; Tare să ai inima împotriva ispitelor rele de la diavol; Smerește-te, dar cu bună dreptate, nu cu fățărnicie; Păzește-ți ochii tăi de vederi necuviincioase, ca să se păzească omul cel din tine; Păzește-ți auzul tău, ca nu tu singur să-ți aduni războaie. Să lucrezi lucrul cinstit cu mâinile și capul tău; Să nu amesteci cuvintele tale cu vorbe necuviincioase; nu tulbura pe aproapele lui și casa lui ca să nu ți se tulbure casa ta și ale lor tăi.

Scopul fiecărui creștin trebuie să fie dobândirea Împărăției lui Dumnezeu la care se poate ajunge prin «curăția inimii».

Ava Moise - monah atonit, de neam etiopian, este cinstit pe data de 28 august. El a fost slujitorul unui politician, dar din cauza nedreptăților sale, a fost alungat. S-a alăturat unei bande de tâlhari, devenind șeful ei. Cuprinzându-l mustrările de conștiință, se retrage într-o mănăstire, unde la vârsta de 75 de ani este ucis împreună cu alți șase călugări.

* “Un ambasador lua masa adesea într-un restaurant din Paris, împreună cu mai mulți oameni ce se declarau atei. Conversația acestora se învârtea în jurul Bibliei pe care o criticau în fel și chip. Într-o zi, ambasadorul le ceru voie să le citească dintr-o carte foarte veche, pe care zicea că a găsit-o la anticar. Ascultătorii au fost încântați de măreția gândirii și simțirii, exprimate de necunoscutul autor. Atunci ambasadorul le spuse: “Aceasta este pagina din Biblie pe care o criticați fără s-o cunoașteți. Întreaga Biblie este la înălțimea paginii care v-a stors admirația”. Am putea spune cu Sf. Scriptură... “Vă rătăciți neștiind Scripturile” (Matei cap. 22, vers. 29).

P.S. I Timotei cap. 6. vers. 9-11: “Cei ce vor să se îmbogățească dimpotrivă cad în ispită și în cursă și în multe pofte nebunești și vătămătoare ca unele la care cufundă pe oameni în ruină și pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință, și s-au străpuns cu multe dureri. Dar tu, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea și urmează dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea.

Cu dragoste creștinească,

părintele Ilie

Lasă un comentariu