Cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieții Mântuitorului, este Nașterea, numită în popor și Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Ea a fost vestită prin proroci, care au arătat locul nașterii, seminția din care Se va naște și multe alte semne. Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Rusaliile.
Fiul lui Dumnezeu s-a născut din Fecioara Maria, care, la vremea nașterii Sale, era logodită cu dreptul Iosif. El a fost născut într-o iesle din Bethleem. Amintim că în acel timp, împăratul Cezar August dăduse porunca de a se face un recensământ general, încât toți erau obligați să ajungă în cetatea strămoșilor pentru a se înregistra. Din acest motiv, Iosif, fiind din neamul lui David, ajunge în Bethleem, locul în care Fecioara Maria Îl va naște pe Hristos. Din Scriptură cunoaștem că Pruncului i-au fost aduse ca daruri: aur, smirnă și tămâie. Aur ca unui împărat, tămâie ca unui Dumnezeu și smirnă ca unui arhiereu care urma să moară pentru întreaga omenire. Astfel, există obiceiul ca de Crăciun să oferim și noi daruri. Prin ele răspundem la darul iubirii lui Dumnezeu pentru noi.
Crăciunul a fost prăznuit la date diferite, în Apus și Răsărit. În Apus, cel puțin de prin secolul al III-lea, Crăciunul era prăznuit pe 25 decembrie, în vreme ce în Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului al IV-lea, Nașterea Domnului a fost sărbătorită pe 6 ianuarie, împreună cu Botezul Său. Crăciunul s-a prăznuit pentru prima dată separat de Botez în jurul anului 375, în Biserica din Antiohia. În prima jumătate a secolului al V-lea, ziua de 25 decembrie a fost introdusă ca zi a Nașterii Domnului și în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, cuprinzând întregul Răsărit creștin. Armenii păstrează și astăzi ziua de 6 ianuarie ca dată a sărbătorii Nașterii Domnului.
Venirea Mântuitorului Hristos în lume s-a făcut ca oamenii să-L vadă pe Dumnezeu, să-L cunoască, să se pocăiască și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Său. Hristos coboară din ceruri pe pământ, ca pe noi, pământenii, să ne înalțe la ceruri.
Să ne străduim să-L slăvim pe Dumnezeu pentru coborârea Lui la noi.
Ziua Crăciunului este una binecuvântată și plină de căldură, pentru că simțim dragostea lui Hristos Care S-a întrupat spre a Se putea întâlni cu noi după căderea și îndepărtarea noastră din Rai.
“Eram răniți de păcat și El a venit ca doctor să ne tămăduiască, eram în pribegie și El a venit ca prieten în locul pribegiei noastre, eram deznădăjduiți și El ne-a adus nădejdea, purtam o prea adâncă durere sufletească și trupească și El ne-a dăruit bucurie. Cum poate omul să nu iubească un asemenea Dumnezeu Care iubește, Care Se naște ca om, Care Se supune la o viață de emigrant în Egipt, Care trăiește toate condițiile tragice ale vieții pe care o trăiește omul și, în cele din urmă, Se jertfește spre a ne mântui?”
Sfinții Bisericii simt în adâncul inimii lor marea dragoste, dragostea gingașă a Celui Care iese din Sine pentru noi, dragostea jertfelnică și autentică a lui Hristos, și această dragoste îi eliberează din orice robie, din orice mâhnire, din orice deznădejde și greutate. Când știi că cineva te iubește cu adevărat, nu mai simți mâhnirile cele din afară, problemele care ne asupresc.
Crăciunul este celebrarea zilei de naștere a Domnului Iisus Hristos. Un colind spune: Că-i născut un domn prea bun / Cu numele lui Crăciun, / Că-i născut un om frumos, / Cu numele lui Hristos.
Reprezentarea actuală a lui Moș Crăciun cu plete dalbe, îmbrăcat în costum roșu, cu sacul doldora de jucării sau alte atenții, deplasându-se în sanie trasă de reni sau de cerbi, nu ține deloc de vechile tradiții românești, ci reprezintă un împrumut târziu din lumea apuseană. Când vine vorba despre Moș Crăciun, personajul central al sărbătorilor de iarnă, toată lumea știe câte ceva. Bunăoară, toată lumea, și mai ales copiii, îl asociază pe Moș Crăciun cu acel personaj ghiduș, ce apare în toate galantarele super-marketurilor și în reclame la televizor, îmbrăcat într-un costum roșu, cu un sac plin de cadouri în spate, având barba și părul albe. Ce imagine comercială și goală de sens! Alții știu că Moșu' trăiește undeva în Laponia, de unde, în noaptea de 24/25 decembrie, pornește, într-o sanie trasă de reni, al căror șef este Rudolf, să aducă tuturor copiilor jucăriile pe care le confecționează de-a lungul întregului an cu ajutorul spiridușilor. Frumos, dar.....neconform cu adevăratul sens a lui Moș Crăciun.
Întrebând tradiția românească despre Moș Crăciun, aflăm lucruri deosebit de interesante și surprinzătoare. El este Bătrânul Crăciun, un nume semnificativ, și vom vedea imediat de ce, și Regele Păstorilor. Tradiția creștină spune că Moș Crăciun ar fi fost proprietarul staulului în care a născut Fecioara. Că a fost un om bogat și rău, care ar fi refuzat să dea ajutor Mariei, de n-ar fi intervenit nevastă-sa, Crăciuneasa. Ba mai mult, de furie că femeia i-a ajutat pe străini, el i-ar fi tăiat mâinile de la coate, dar acestea s-au refăcut miraculos în scalda Pruncului. Pentru inima ei bună, Crăciuneasa trece drept patroană a moașelor. În fața unei asemenea minuni, Crăciun însuși se spășește și se creștinează, devenind primul dintre sfinți. S-a spus și că personajul popular ar fi continuarea unei vechi zeități păgâne a locului. În vechime, creștinii sărbătoreau tot acum și Anul Nou, ceea ce explică faptul că Anul nou actual (1 ianuarie) mai este numit pe alocuri și Crăciunul cel mic. (sursa - azm.gov.ro)
