În trecut, ca și-n zilele noastre, copiii care umblau la colindat purtau cele mai frumoase haine pe care le aveau. Cu 60-70 de ani în urmă și desigur și în secolele trecute, hainele erau confecționate în fiecare gospodărie țărănească, din pănură țesută din lână de oaie. În picioare purtau fiecare după starea materială deținută de părinți: cei mai înstăriți purtau papuci, iar cei săraci, opinci. Costumul era format din cioareci, “húioș”, “chiméșă” țesută din fuior de cânepă, iar pe cap purtau o șapcă din piele de miel. Fetițele purtau “rocie” de lână țesută în vârste de diferite culori, “huioș” sur, iar în picioare papuci sau cizme. În comună, în ultimul secol, nu se purta costum popular decât în anumite ocazii.
Când femeile țeseau “lipideiele” se țeseau si străițile în care se punea mâncarea la lucru, dar și pentru adunarea darurilor. Straița era legată cu o ață de lână pentru a o putea atârna de umăr, iar în partea de jos a acesteia erau cusuți ciucuri pentru a avea un aspect cât mai plăcut.
Grupul de copii era format din 3-5-6 indivizi de vârste apropiate. Colindele le învățau fiecare în familia sa de la tata sau de la moșul, dar și de la învățător sau preot. O parte din grupuri se adunau cu una-două săptămâni înainte de Crăciun și învățau colindele împreună. Știau câte 4-5 colinde adecvate vârstei lor, deoarece și colindele aveau gradul lor de complexitate: Ce vedere minunată, Deschide ușa creștine, Viflaime, Viflaime, Colo-n jos și mai în jos. Cu ani în urmă, grupurile de copii care participau la colindat erau organizate astfel: băieții separat, fetele separat, însă astăzi, grupurile sunt de regulă mixte, datorită faptului că numărul copiilor este în scădere, în comunitate.
Colindatul începe în data de 24 decembrie, pe la orele 10-11, iar cei mai mărișori pe la 13-14. Se adunau la o casă, la unul din copiii respectivi, de obicei la cel care știa colindele mai bine și cânta mai frumos, sau se întâlneau la capătul satului, de unde porneau colinda.
Cu câteva zile înainte de ajun, băieții cei mici își făceau “boce” anume care la unul din capete avea pus un lemn în formă de cruce pentru a nu cădea covrigii sau colacii, iar fetițele își pregăteau străițile. Ajungând în curtea gospodarului, unul din grup, care era mai îndrăzneț, se adresa astfel: “Bună ziua lui Crăciun, colindăm?” sau “Slobod îi la colindat?” Dacă gazda nu auzea se mai repeta o dată apelul. Unul din căseni, bărbatul sau femeia, răspundeau: “colindați, colindați!” după care copiii începeau colindatul la fereastră sau la ușă, de obicei grupați sau în semicerc. De obicei se colinda la fereastră.
La sfârșitul colindei, cel mai isteț din grup mulțumea astfel:
“Puică neagră bagă-n sac
Dă-mi colacu' că mi-i drag.” Amin de la noi ...
sau
“Puică neagră bagă-n sac
Hai găzdoaie dă-mi colac!”
Gazda aducea darurile, de obicei colaci sau covrigi, făcuți cu câteva zile înainte, în cuptor. Cei mai găzdoi sau gazde dădeau colaci, cei mai sărăcuți ofereau mere și nuci, dar niciodată bani, cel puțin nu în perioada la care facem referire, adică secolul XX. Astăzi, marea majoritate a oamenilor oferă bani 1-5 lei la un copil. După ce gazda oferea darurile, se adresa astfel copiilor: “Vă mulțumim că ne-ați colindat, și vă mai așteptăm și la anu'!” Colindătorii răspundeau: “Vă mulțumim și noi și vă dorim sărbători fericite!”. Dacă erau poftiți în casă trebuiau să mai colinde o colindă, la cererea gazdei, copiii primind în plus o felie de cozonac sau prăjitură și mai nou, suc.
Rare erau cazurile în care copiii erau refuzați. În această situație, unul din copii sau tot grupul se adresau gazdei astfel:
“Bureți pe păreți
Crăciun să nu mai aveți!
Câți bureți pe târnaț,
Alt Crăciun să nu mai apucaț!”:
sau
“Câte pene pe cocoș
Atâția copii burduhoși”;
Copiii știau 4-5 colinde de obicei religioase, colindele profane sau cele de fală erau cântate de obicei de tineri sau cei însurați. Repertoriul copiilor era mai sărac decât cel al maturilor, explicația găsindu-se în lipsa de experiență.
Copiii colindau, deci, în Ajunul Crăciunului până spre seară. Când “bocile” sau “străițile” se umpleau de colaci și covrigi, le goleau și continuau la alte case. Se colinda tot satul de-a rândul. Și pe nesimțite se ajungea cu colindatul la toate casele satului. Odată cu lăsarea întunericului, cei mici se retrăgeau la casele lor, plini de frig, dar veseli că au câștigat o mulțime de daruri. Mamele pregăteau patul pentru culcare, iar copilașii adormeau cu gândul că Moș Crăciun le va aduce un dar frumos. În fiecare casă se puneau pe sobă sarmalele la fiert. Toată casa era plină de un miros îmbietor de “gălușce” cu os de porc sau “chișcă”.
Grupele de colindători se organizează în funcție de prietenie, vecinătate sau rudenie. În general, fiecare grup are câte un conducător care prin înțelegere cu ceilalți fixează ora când se vor întâlni, locul unde vor începe colindatul și ce colinde vor cânta. Cum am mai precizat în trecut, toate casele erau colindate. Astăzi satul fiind mai mare, grupele de copii nu mai reușesc să treacă pe la toate casele. Colindă mai ales casele părinților, bunicilor, a rudenilor și vecinilor și casele de-a lungul șoselei principale ce străbate satul ori pe drumurile laterale care au trotuare. “Mergem pe unde-i mai uscat” spunea un elev din clasa a V-a. Și așa este pentru că ținutul Câmpiei pe timp de toamnă sau iarnă când nu este înghețat este foarte noroios.
Grupele de colindători sunt alcătuite în mod diferit. Preșcolari și cei din ciclul primar merg “mestecați”, iar cei din ciclul gimnazial, respectiv clasele V-VI, numai băieți ori numai fete și clasele VII-VIII grupe mixte. Și în trecut “mulțămitele” celor mici erau mai scurte, dar astăzi se reduc la forma generală: “Amin ge la noi de la câți sunt în grup”. În prezent a dispărut bota și straița, locul lor fiind luat de plase sau sacoșe. Marea majoritate a sătenilor oferă copiilor bani, aceștia se dau la fiecare sau sunt adunați de unul din grup în care au încredere. La sfârșitul zilei de colindat se împart la toți în mod egal. Copiii sunt chemați în casă numai dacă printre aceștia se află un copil al gazdei colindate, sau o rudenie apropiată, unde sunt serviți cu suc și prăjitură sau cozonac. La copii nu se servește mâncare pregătită.
Gazdele se bucură când primii colindători sunt băieți pentru că le va merge bine tot anul, iar dacă primele sunt fetițe le va merge rău, potrivit superstițiilor. Așa se mai crede și astăzi în multe sate ardelene.
Este cunoscut faptul că până în decembrie 1989, în școlile patriei nu puteam vorbi decât de Moș Gerilă, iar colindele strămoșești erau interzise cu desăvârșire. Cu toate acestea, copiii învățau vechile colinde de la bunici. Cu toată propaganda de partid, aceasta nu a putut opri cântarea unor colinde vechi precum: “Sus la vița vinului”, “Ce soare răsare”, “La sfârșitu lumii”, “Aseară pe-nserat” sau “Ce vedere minunată”.
În zilele premergătoare Ajunului, parcă satul îmbrăca haină de sărbătoare. Ce minunate pot fi sărbătorile de iarnă când satul este acoperit de zăpadă! Găzdoaiele își pregătesc din timp “copturile”, adică pâinea, cozonacul, colacii, prăjitura. De obicei, acestea sunt pregătite cu una-două zile înainte de Ajun, urmând ca pe 24 decembrie sa-și pregătească mâncarea: friptură de porc, răcituri, cârnați și găluște.
Și astăzi mai sunt femei bătrâne care prepară sarmalele cu păsat și cu bucăți de slănină. Păsatul se obține din porumb prin zdrobirea boabelor într-o râșniță. Păsatul se spală, se pârgălește cu ulei, ceapă apoi conținutul este pus în frunză de varză murată. Pentru a avea un gust cât mai plăcut în oala cu sarmale, se pune un os afumat de porc sau “pcișcă”
Găzdoii se ocupă de curățenia curților, a anexelor gospodăriilor și bineînțeles de procurarea băuturilor necesare pentru sărbători în vederea primirii colindătorilor. Pe nesimțite, colindătorii mai mici se retrag la casele lor pentru a lăsa loc celor mai mărișori.
Odată cu lăsarea întunericului încep colindatul cei între 14-16 ani. Aceștia nu primesc daruri ca și copiii și de aceea este obligatoriu să fie invitați în casă la terminarea colindei. Erau tratați cu băutură și cozonac, iar la sfârșit, dacă nu erau rudenii, primeau ca daruri bani sau alte cadouri. Pe drum de la o casă la alta era o atmosferă de bună dispoziție, spunând glume sau cântând. Repertoriul acestora era mai diferit față de cel al copiilor, interpretând colinde mai dificile, iar mulțumirile acestor tineri erau mai lungi. Ei colindau până la 11-12 noaptea.
Obiceiuri culese și transcrise de prof. Cornel Banu și Mihai Nașca
