Ziua Culturii Naționale este sărbătorită oficial la 15 ianuarie, odată cu ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu.
Născut la aproape un secol distanță de Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889), Nichita Stănescu îi trăia poemele cu cea mai puternică emoție, considerându-l cel mai mare artist al țării, omul al cărui nume este rostit zilnic de cineva, pentru că “toți ne regăsim în Eminescu”.
Singurul poet comparabil era Shakespeare, căruia i-ar fi dorit șansa limbii române, pe care îl considera “cel mai mare poet român d'outre mer” și despre care credea că “este mai respectat și mai «iubit» la noi decât în patria Albionului...”.
“Da, limba română pentru noi toți ne este și Casa, și Masa, și Țara; dar mai presus de orice, ea e mireasa poetului. Repet: Limba română e Mireasa Poetului!”, spunea Nichita (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983), într-un interviu, redat în volumul ce îi poartă numele (Editura Albatros, 1985, București). (...)
“Eminescu? E foarte greu să respiri după el, dar în clipa în care el ne-a devenit nouă tuturor respirație, va trebui ca noi înșine, la rândul nostru, să fim respirația nenăscuților. Eminescu este un aer pur, genuin, un aer curat...”
Într-un dialog din 1983, cu Victor Crăciun, întrebat despre premiul de la Struga, Stănescu avea să vorbească încă o dată despre onoarea de a vorbi despre Eminescu: “Cel mai mare premiu pe care l-am primit în viața mea, și care a fost cel mai mare noroc personal al meu, a fost acela de a putea vorbi la aniversarea a 100 de ani de la «Luceafărul» lui Eminescu, culmea intelectuală și poetică și spirituală a limbii române”, povestea “poetul necuvintelor”.
În volumul “Amintiri din prezent”, Stănescu îi dedica noi rânduri poetului național: “Vorba și scriitura ne rămân puține în fața lui, dar nu atât de puține ca să nu-l înălțăm tot mai sus, generație de generație, an de an. Și cu atât țara ne e mai mândră, mai în lucrare și mai împlinită, cu atât dorul și dragul și timpul nostru de Eminescu este mai mare”. (“O aniversară”)
“Din plante simple, cea mai simplă - un fel de aer personal și în același timp și un fel de plămân al lui, este iarba. Eminescu poate fi comparat cu iarba. Când este, nimic mai firesc că este. Când nu este, nimic mai dureros. De Eminescu ți se poate face dor și foame”. (“Iarbă în nașterea ei”)
Dana Mischie
