Prietene român de naționalitate maghiară, vecinul și sprijinul meu la greu, eram ca frații cu ani în urmă, iar acum ceva ne face să fim frați vitregi. Așa ceva nu este în favoarea noastră.
De ce s-a întâmplat asta și cine este vinovat? Propun să ne cerem scuze reciproc, pentru că suntem cu toții vinovați, și să începem să fim cum am fost cândva. Dacă greșim cu ceva, unii dintre noi, ar fi bine să ne atenționăm și să ne corectăm greșeala, dar să nu ridicăm garduri între sufletele noastre. Trebuie să fim mai toleranți, mai înțelegători și mai împreună. Mi-e dor de zilele copilăriei mele, când eram atât român, cât și puțin ungur, iar ungurii erau și ei puțin mai români decât astăzi.
De multe ori vorbeam o limbă amestecată, româno-maghiară, și eram fericiți împreună, fără să ne dăm seama că suntem de etnii diferite.
Ce s-a întâmplat cu noi? De ce am ascultat șoapta și gândul înveninat pe parcursul istoriei noastre? Azi nu ne mai simțim la fel, chiar dacă toți avem aceleași țeluri, printre care democrația și libertatea.
Oare nu se poate face nimic ca să trăim cum am trăit? Oare nu suntem lăsați toți de același Dumnezeu? Oare țelurile noastre nu sunt aceleași?
Radu Pescar, consilier municipal
