NASA și Pentagon pregătesc o rachetă cu propulsie nucleară pentru a trimite oameni pe Marte

Distribuie pe:

NASA a anunțat marți că a încheiat un parteneriat cu Pentagonul pentru a dezvolta o rachetă propulsată cu energie nucleară cu scopul de a trimite oameni pe planeta Marte, informează AFP.

Administratorul general al agenției spațiale americane, Bill Nelson, a anunțat că NASA s-a asociat cu agenția de cercetare din cadrul armatei Statelor Unite, DARPA, pentru “a dezvolta și a testa o tehnologie avansată de propulsie nucleară termică începând din 2027”.

“Cu ajutorul acestei tehnologii, astronauții vor putea să călătorească spre și dinspre spațiul îndepărtat mai repede ca oricând”, o capacitate necesară pentru realizarea unor misiuni cu echipaj uman către planeta Marte, a adăugat Bill Nelson într-un comunicat.

DARPA, divizia științifică a armatei americane, se află la originea multor inovații din secolul al XX-lea, inclusiv a internetului.

Potrivit NASA, o rachetă cu propulsie nucleară termică ar putea fi de trei-patru ori mai eficientă decât rachetele cu combustibil clasic și ar reduce timpul călătoriilor spațiale, un element esențial pentru ca oamenii să poată ajunge pe Planeta Roșie.

În cazul unei rachete cu propulsie nucleară termică, un reactor nuclear cu fisiune produce temperaturi foarte înalte.

Acea căldură este transferată unui combustibil lichid, transformat în gaz, care, la fel ca în cazul unei rachete convenționale, este expulzat într-o duză pentru a furniza forță de propulsie.

“DARPA și NASA au o istorie îndelungată de colaborări fructuoase”, a declarat directoarea agenției militare de cercetare, Stefanie Tompkins, care a dat ca exemplu racheta Saturn V, utilizată în timpul misiunilor Apollo spre Lună.

Dezvoltarea acestui nou tip de lansator spațial “va fi crucială pentru a transporta într-o manieră mai rapidă și mai eficientă materiale pe Lună și, în continuare, oameni pe planeta Marte”, a adăugat ea.

NASA a efectuat deja teste cu o rachetă nucleară în urmă cu peste 50 de ani, însă acel proiect a fost întrerupt din cauza reducerilor bugetare și a tensiunilor din timpul Războiului Rece. (Agerpres)

Lasă un comentariu