Noi finanțări importante pentru comuna Deda

Distribuie pe:

Primarul comunei Deda, Lucreția Cadar, a semnat, ieri, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” pentru realizarea canalizării în satul Filea, în valoare de 9,3 milioane de lei.

Tot ieri, la sediul ministerului primăria Deda a semnat și contractele de finanțare (deja aprobate) prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) privind: Reabilitarea și eficientizarea energetică a Căminului Cultural din satul Filea, în valoare de 2,5 milioane de lei; Reabilitarea și eficientizarea energetică a Căminului Cultural din satul Pietriș, în valoare de 1,2 milioane de lei. În perioada următoare va mai fi semnat un contract de finanțare pentru realizarea de piste de biciclete, în lungime totală de 2 kilometri, pe Valea Bistrei, pentru dezvoltarea Stațiunii turistice, în valoare de 192.000 de euro.

Tot prin PNRR, comuna Deda va mai beneficia de o finanțare de 800.000 de euro pentru modernizarea și eficientizarea energetică a Centrului medico- social Deda (Spitalul Deda). De curând, spitalul a mai beneficiat de o finanțare din partea Ministerului Familiei și Tineretului, în valoarea de 670.000 de lei, pentru achiziționarea de echipamente pentru bucătărie, spălătorie, aparate de aer condiționat, echipamente de încălzire centrală și panouri solare.

Urmează ca în scurt timp, primăria Deda să semneze un contract de finanțare prin Compania Națională de Investiții (CNI) pentru construirea unei creșe de mici dimensiuni (40 de locuri).

De curând, Deda a mai beneficiat de finanțări prin PNRR (78.000 euro) și PNDR (50.000 euro) pentru realizarea PUZ-urilor pentru stațiunea turistică, respectiv pentru transpunerea PUG în GIS - deja funcțional, putând deservi populația interesată în obținerea situației la zi, din Registrul Agricol. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu