Interpretul, fericirea și... lenea

Distribuie pe:

* “Mă rog lui Dumnezeu să rămân în viață sănătos cât mai mult timp. Mă rog de asemenea lui Dumnezeu să nu mai fie cutremur fiindcă am trecut prin două mari cutremure și chiar nu-mi mai doresc așa ceva în «Bucureștiul meu iubit». În lunga mea carieră n-am făcut niciodată compromisuri. Eu am cântat pentru a-i veseli sufletul românului meu. Românul își pune aleanul într-o romanță sau doină și când se simte bine, vrea un cântec de petrecere, dar la un moment dat mi s-a interzis să mai cânt cântece de petrecere. Mă rog lui Dumnezeu ca oamenii, românii mei să fie mai buni, nu mai răi. Am încredere că la noi în țară va fi mult mai bine în viitor.” După moartea lui Gică Petrescu un apropiat al domniei sale a spus: “Gică Petrescu, s-a urcat la cer pentru a-i cânta lui Dumnezeu o romanță”.

Gică Petrescu (1915-2006), cântăreț, artist de înregistrări, compozitor de muzică ușoară, populară și romanțe. În 70 de ani a interpretat peste 1000 de piese muzicale. A primit pentru lunga sa carieră peste 100 de premii, medalii culminând cu: “Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III” din partea Radiodifuziunii Române”, “Artist Emerit” din partea Republicii Populare Române și “Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a.

***

* “Pentru a asigura înflorirea și fericirea și a face ca omul să devină rațional și fericit, se cere acum o unitate și o colaborare între oameni și popoare”.

Owen Robert (1771-1858), socialist utopic englez

***

* “Este cunoscută întâmplarea unui fier de plug care n-a vrut să mai taie pământul, și s-a așezat la odihnă în cămară. Dar în cămară l-a ros rugina de nu s-a ales nimica de el. Tot așa e și întâmplarea pârâului care a zis, ce să mai alerg eu peste atâtea pietre și văgăuni? Hai să stau pe loc. Și a stat pe loc. Dar, stând pe loc, apele i s-au stricat și s-a făcut, din pârâul cu apă limpede, o baltă urât mirositoare. Așa face lenea cu omul. Munca înviorează și curățește trupul și sufletul omului. În schimb lenea roade ca o rugină trupul și sufletul și face viața omului o baltă stricată ce se umple cu broaștele și șerpii scârboaselor patimi și poftelor rele. Din această poveste să învățăm că trebuie să fugim de lene, bine știind și ce spune Scriptura: «Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce»“ (II Tesaloniceni cap. 3, vers, 10).

P.S. Psalmul 118, vers. 173-176: “Mâna Ta Doamne, să mă izbăvească, că poruncile Tale am ales. Dorit-am mântuirea Ta, Doamne și legea Ta cugetarea mea este. Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda și judecățile Tale îmi vor ajuta mie. Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută spre robul tău, că poruncile Tale nu le-am uitat”.

Cu dragoste creștină,

părintele Ilie

Lasă un comentariu