Bugetul Consiliului Județean Mureș pe 2023

Distribuie pe:

Președintele Consiliului Județean (CJ) Mureș, Péter Ferenc, a susținut, marți, o conferință de presă cu tema Bugetului județului Mureș pe anul 2023. Acesta a fost adoptat în ședința ordinară a Consiliului Județean Mureș din 2 februarie. La începutul conferinței de presă Péter Ferenc a ținut să sublinieze importanța faptului că bugetul a fost aprobat la începutul lunii februarie. ”Practic poți să pornești toată activitatea de investiții pentru 2023 cu tot ce înseamnă proceduri. Aș dori să mulțumesc coaliției de guvernare pentru că a reușit să voteze bugetul înainte de 15 decembrie”, a spus președintele CJ Mureș. Referindu-se la bugetul adoptat la sfârșitul săptămânii trecute Péter Ferenc a spus că acesta este cu 2% mai mic decât cel din 2022 pentru că sumele destinate realizării drumurilor Agnita - Sighișoara și Ungheni - Târnăveni, investiții finalizate, au fost scăzute din buget. Oricum bugetul județului va suferi mai multe rectificări urmând a fi cuprinse și sumele pentru proiectele finanțate în momentul semnării contractelor de finanțare.

Bugetul consolidat al județului este de 855,6 milioane de lei, din care 445,6 milioane de lei reprezintă bugetul propriu iar 403 milioane de lei bugetul spitalelor (Spitalul Clinic Județean Mureș și Spitalul ”Dr. Gh. Marinescu” din Târnăveni). Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș are un buget de 151 milioane de lei, care reprezintă 28% din buget. Secțiunea cultură are un buget de 48,5 milioane de lei, pentru drumuri au fost alocate 46,2 milioane de lei, aeroportul va beneficia de 15,5 milioane de lei, serviciul Salvamont de 2,6 milioane de lei. Pentru finanțarea proiectelor ONG-urilor din domeniul sport, cultură, tineret, culte sau social au fost alocate 3,1 milioane de lei.

Anul 2023 este anul consolidării, după cum l-a denumit președintele CJ Mureș, construcția bugetului bazându-se pe mai multe principii: asigurarea cheltuielilor de funcționare a instituțiilor subordonate (CJ Mureș are 21 de instituții subordonate); continuarea și finalizarea investițiilor începute și dezvoltarea instituțiilor din sănătate.

Președintele CJ Mureș a detaliat mai multe domenii în care anul 2023 va aduce implementarea unor proiecte importante, domenii cum ar fi drumurile județene, aeroportul, instituțiile de cultură sau spitalele. Vom prezenta, mai jos câteva aspecte legate de secțiunea drumuri. Din bugetul total de 46.2 milioane de lei destinat celor peste 700 de km de drumuri județene, 27,8 milioane de lei sunt alocate pentru reparații curente și întreținere. Aici vor fi realizați 15 km de covor asfaltic nou, vor fi finalizate lucrările la poduri și podețe, vor fi realizate lucrări de reparație și desăpezire. Péter Ferenc a amintit de lucrările noi, scoase deja la licitație, cum ar fi: reparație generală pod Beica de Jos, lărgire drum Jabenița - Solovăstru sau despre proiectele de mare anvergură câștigate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, ale căror contracte de finanțare nu au fost însă semnate încă: drumul Târgu Mureș - Nazna - Band, în valoare de 127 milioane de lei și drumul Ungheni - Acățari, în valoare de 12 milioane de lei. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu