“Roboți ucigași”, tema conferinței despre inteligența artificială în armată

Distribuie pe:

Prima conferință internațională privind utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale (AI) în domeniul militar, care vizează în special menținerea rolului uman în procesul de luare a deciziilor cu privire la chestiuni de “viață sau moarte”, va avea loc în Țările de Jos, săptămâna viitoare, relatează AFP. Conferința va reuni la Haga aproximativ 50 de țări, între care Statele Unite și China. Rusia nu a fost invitată din cauza invaziei din Ucraina.

“Vedem într-adevăr acesta ca un moment definitoriu pentru viitorul AI (inteligența artificială - n.r.) în armată”, a declarat joi ministrul olandez al Afacerilor Externe, Wopke Hoekstra.

“Într-un domeniu în care este vorba într-adevăr despre viață sau moarte, doriți să vă asigurați că oamenii, indiferent de defectele ADN-ului nostru, fac parte din procesul de luare a deciziilor”, a explicat Wopke Hoekstra. Din punct de vedere militar, AI este deja folosită pentru recunoaștere, supraveghere și analiza situației.

Deși una dintre sesiunile conferinței este intitulată “Reglementarea roboților ucigași”, perspectiva unor mașini de ucidere complet independente rămâne îndepărtată.

Dar în curând va fi posibil să lăsăm AI să aleagă ținte în mod autonom, inclusiv drone precum și o utilizare a AI în sistemele de comandă și control nuclear. (Agerpres)

Lasă un comentariu