Croația: Restaurant cu bucătari roboți

Distribuie pe:

Aveți poftă de niște gnocchi cu miel, de risotto negru sau de paste cu dovlecei? Acestea și alte circa 70 de feluri de mâncare diferite sunt pregătite de un bucătar robotic într-un restaurant croat, notează Reuters.

Proprietarii săi spun că sunt convinși că bistro-ul Bots&Pots Sci-Food din Zagreb este singurul restaurant din lume care oferă mâncăruri realizate de bucătari roboți fără implicare umană, în afară de încărcarea dispozitivelor cu ingrediente proaspete.

În alte restaurante similare, roboții amestecă și prăjesc cartofi prăjiți și hamburgeri, prepară pizza sau servesc și livrează felurile de mâncare, dar “nu există niciun robot care să pregătească o mâncare la oală din alimente proaspete”, explică coproprietarul restaurantului, Hrvoje Bujas.

“A fost într-adevăr o provocare să prepari o mâncare gata de consum din alimente proaspete în cel mai scurt timp posibil și cât se poate de gustoasă”, a declarat Bujas pentru Reuters. Iar clienții par să îi dea dreptate. “Mâncarea este de calitate superioară”, este de părere Lovro Petar Andrisek, de 18 ani, care a venit la Bots&Pots să își sărbătorească ziua de naștere. “Farfuria mea este complet goală”, explică râzând acesta.

Bucătarul robot numit GammaChef este “învățat” digital cum să gătească o mâncare de către bucătarul-șef al restaurantului, apoi o memorează și o repetă la nesfârșit.

Cinci bucătari roboți pot produce fiecare patru mese în 15 minute, sau aproape 100 de feluri de mâncare într-o oră, a declarat Bujas, adăugând că un singur bucătar robotic ar costa 10.000 de euro dacă ar fi de vânzare.”Un astfel de restaurant cu cinci roboți poate fi condus de o singură persoană”, explică el. “Scopul nostru final este de a crea un restaurant fără chelner, fără bucătar și fără numerar, în care să comanzi, să primești și să plătești mâncarea fără contact uman”, a adăugat Bujas. (Agerpres)

Lasă un comentariu