PSD Sighișoara critică abuzul primarului

Distribuie pe:

“Referitor la articolul intitulat «Sighișoara: Impozite pe clădiri majorate cu cota maximă», publicat de cotidianul dumneavoastră în ediția din 7 februarie 2023, grupul PSD din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sighișoara dorește să facă următoarele declarații cu privire la faptul că orașul nostru a devenit singurul din România unde se aplică cotele maxime de impozitare.

După retragerea de către primar a proiectului de hotărâre privind impozitele și taxele locale pe 2023, în ședința din 27 decembrie 2022, printr-o decizie  abuzivă, acesta a încercat o jalnică degrevare de vină pentru creșterea impozitelor  printr-un comunicat video, transmis de acesta imediat după ședință, încercând să arunce vina asupra Consiliului Local. Apoi, a transmis cetățenilor că subiectul  ar fi fost răstălmăcit, evident tot de consilierii locali. Proiectele de hotărâre privind taxele și impozitele locale inițiate de primar din aprilie 2022 și din decembrie 2022 erau identice și ambele propuneau creșteri cu 75% (a impozitului pe clădiri pentru persoane fizice) și cu 22%

(la impozitele pe clădiri pentru persoane juridice). Cu aceste valori nu am fost de acord nici noi, consilierii locali ai PSD, și nici consilierii locali ai PNL și PMP. Acum, primarul vine și susține că el a propus de fapt doar o creștere cu rata inflației. Ei, asta înseamnă să-i rupi minciunii picioarele.

În toată această perioadă, noi, consilierii locali ai PSD, am avut foarte multe discuții cu sighișorenii nemulțumiți de creșterea impozitului pe clădiri cu 133% pentru persoane fizice și respectiv 44% pentru persoane juridice. Le-am explicat că nicăieri în țară nu mai există astfel de creșteri, chiar dacă primarul, în diferite intervenții publice, încerca să inducă informații eronate conform cărora și Târgu Mureș ar fi la o astfel de cotă. Total neadevărat. În Târgu Mureș, impozitele pe clădiri pentru persoane fizice au crescut cu 5,1%, iar în Sighișoara cu 133%.

Noi nu am susținut o astfel de grozăvie care este total în contradicție cu principiile social-democrației autentice. Suntem dezamăgiți de felul în care primarul, încă în funcție al Municipiului Sighișoara, înțelege să facă administrație publică, total netransparent și împotriva intereselor cetățenilor. Da, împotriva cetățenilor, pentru că a ales cel mai prost moment posibil pentru a le crește impozitele pe clădiri cu 133%. Este un moment în care avem inflație din două cifre, în care trăim o plină criză economică cu prețuri mari la energie, iar viitorul apropiat nu arată prea bine, nici la noi în țară și nici în Europa.

Din respect pentru sighișoreni am dorit să aducem aceste lămuriri. Vom urmări cu atenție gradul de încasare al impozitelor locale, respectarea transparenței cheltuirii banului public de către Primăria Sighișoara.  Vom sta în legătură, de asemenea, cu oamenii de afaceri sighișoreni, loviți și ei de această decizie unilaterală a primarului încă în funcție”.

Grupul consilierilor PSD din Consiliul Local al municipiului Sighișoara

Ovidiu Matei, Adrian Grabcev, Nicolae Țițeiu

Lasă un comentariu