S-a semnat contractul pentru cea mai mare investiție făcută vreodată la Aeroportul Târgu Mureș

Distribuie pe:

Contractul pentru cea mai mare investiție realizată vreodată la Aeroportul “Transilvania” Târgu Mureș a fost semnat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, de către președintele Consiliului de Administrație (CA) al aeroportului, Peti Andrei și Manfred Mueller, director în cadrul companiei Strabag. Este vorba despre contractul privind realizarea proiectului tehnic și execuției lucrării de modernizare a aeroportului prin construirea unei platforme de parcare a aeronavelor de 7.70 de metri pătrați și extinderea terminalului de pasageri cu 8.000 de metri pătrați, cele două obiective fiind cuprinse în Master Planul General de Transport (document privind dezvoltarea infrastructurii mari de transport și în baza căruia se finanțează investițiile de dezvoltare).

Valoarea contractului este de 128.722.911 lei, din care 91.688.219 lei sunt finanțarea de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Licitația în urma căreia a fost atribuită lucrarea a fost câștigată de o asociere, al cărei lider este Strabag SRL și Antrepriza de Reparații și Lucrări Cluj SA. Mărirea capacității de parcare a aeronavelor și extinderea terminalului de pasageri va permite aeroportului să crească numărul de curse operate.

Tot prin POIM se derulează, în acest moment, o altă investiție, și anume achiziționarea de echipamente de securitate aeroportuare și construirea remizei PSI, proiect în valoare 20,1 milioane de lei. Echipamentele pentru siguranța aeroportuară au fost deja achiziționate și se află la aeroport, iar în 10 ianuarie 2023 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor la remiza PSI.

În etapa II se va extinde pista și va fi extinsă și o altă aripă a aeroportului

Un alt proiect major, pentru care deja a fost depusă cererea de finanțare, se referă la extinderea pistei de aterizare - decolare. Pe lângă aceste proiecte au mai fost depuse trei dosare pentru finanțare în vederea: extinderii pistei de decolare - aterizare cu 580 de metri, proiect în valoare de 98 de milioane de lei. Totodată au mai fost depuse cereri de finanțare și pentru extindere terminal etapa II (în partea opusă aripii pentru care s-a semnat vineri contractul), în valoare de 146 milioane de lei și achiziționare echipamente pentru siguranță (pentru terminalul din etapa II), în valoare de 30 milioane de lei. Și aceste trei noi obiective sunt cuprinse în Master Planul General de Transport.

Investițiile importante de la Aeroportul “Transilvania” Târgu Mureș au început în 2017, după ce acesta a fost închis datorită degradării pistei de decolare - aterizare. Atunci Guvernul României a finanțat cu 55 de milioane de lei reparațiile capitale la pistă, lucrare în urma căreia aeroportul din Târgu Mureș are una dintre cele mai bune piste din țară.

Trebuie să fim pregătiți pentru creșterea numărului de pasageri”

“Având în vedere toate aceste investiții în infrastructura aeroportuară, ne pregătim intens pentru creșterea traficului. Conform statisticilor, media europeană este de trei zboruri pe cetățean, pe an. România a înregistrat în 2019, care a fost cel mai bun an din punct de vedere al numărului de pasageri, un zbor pe an pe cetățean. Există un potențial uriaș de dezvoltare în acest sens. Depinde, bineînțeles și de dezvoltarea economică a țării, a zonei, de creșterea PIB-ului pe cap de locuitor. Conform unor studii făcute de aeroporturile din România, în următorii 20 de ani, în cazul unui scenariu pesimist, numărul de pasageri se va dubla, iar în cazul scenariului optimist, acesta se va tripla. Noi trebuie să fim pregătiți cu infrastructura”, a declarat pentru “Cuvântul liber” președintele CA al aeroportului, Peti Andrei. El a mai spus, referindu-se la contractul semnat vineri, că deși termenul de realizare al lucrărilor este în mai 2024 (4 luni pentru proiectare și 11 luni pentru execuție), speră ca lucrarea să fie predată până la sfârșitul acestui an.

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu