S-a născut la 24 august 1936, în satul Beica de Sus, județul Mureș, în familia soților Carolina și Dănilă Lițiu, familie din care mai făceau parte și cei trei frați: Nicolae, Elena și Petru. În localitatea amintită își petrece anii copilăriei și adolescenței. Începând cu anul 1958, după absolvirea facultății, locuiește în orașul Râmnicu-Vâlcea.
Începuturile școlare s-au petrecut în satul natal, sat în care la vremea aceea funcționa la școală învățătorul Nicolae Șipoș, devenit ulterior renumit datorită îndrumărilor date elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, în privința orientărilor profesionale viitoare. De sfaturile acestui învățător a beneficiat și viitorul inginer chimist Ioan Lițiu, sfaturi care au fost hotărâtoare pentru cariera ce avea să o îmbrățișeze tânărul elev în anii următori.
După terminarea ciclului primar, urmează clasele V-VII la Gimnaziul din Gurghiu, o localitate învecinată, în care funcționa și un grup școlar cu specific silvic. Astfel, într-o primă etapă a evoluției sale școlare se gândește să devină tehnician silvic. În acest sens, promovează un examen de admitere la grupul școlar amintit. Dar, în urma sfaturilor date de învățătorul amintit, renunță la a deveni tehnician silvic și se reorientează. Învățătorul Nicolae Șipoș l-a sfătuit să urmeze un liceu, deoarece cu liceul terminat avea perspective mai bune, în sensul că putea urma o facultate.
Ca urmare a celor de mai sus, Ioan Lițiu susține un examen de admitere la Liceul “Alexandru Papiu-Ilarian” din Târgu-Mureș, fiind admis printre primii. Cele patru clase de liceu le-a absolvit în trei ani, pentru că având rezultate bune la învățătură, conducerea liceului a aprobat efectuarea claselor a X-a și a XI-a împreună, într-un singur an.
În vara anului 1953, imediat după absolvirea liceului, s-a prezentat la un concurs de admitere la Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic București, facultate pe care a absolvit-o în anul 1958, obținând diploma de inginer chimist.
Înainte de absolvirea facultății, în vara anului 1957, pe baza rezultatelor bune obținute la examene, a fost selectat să facă parte dintr-un grup de studenți, constituit în cadrul Ministerului Industriei Chimice, care urma să efectueze o practică de studii în Republica Democrată Germană. La Berlin, încă din primele zile și săptămâni, au avut loc întâlniri cu specialiști din domeniu, au vizitat obiective industriale, în care au fost urmărite procesele de producție, modul de funcționare a unor utilaje, eventualele probleme intervenite în fabricarea unor produse chimice, precum și modalitățile de intervenție pentru cuvenitele remedieri.
Grupul de studenți români s-a întâlnit și cu o echipă similară din Republica Democrată Germană, cu care a vizitat Universitatea Humboldt și cu care au participat la toate activitățile practice.
La 1 august 1958, în urma unei repartiții guvernamentale a fost angajat la Uzina de Sodă Govora, care la acea vreme era în plin proces de construcție. Aici a lucrat ca inginer stagiar, inginer tehnolog principal, șef de secție, șef al serviciului tehnic și inginer-șef cu probleme de investiții.
Urmează o perioadă de deplasări în principalele state ale lumii în care industria chimică făcea progrese remarcabile, produsele acesteia fiind foarte cunoscute în Europa și întreaga lume.
Face parte sau conduce numeroase delegații ale inginerilor chimiști români, care urmau să efectueze schimburi de experiență în vederea preluării sau generalizării experienței pozitive în domeniul chimiei, ori să aplice și în industria chimică românească anumite progrese ale științei.
Din 1973, când s-a înființat Centrala Industrială de chimie anorganică Râmnicu-Vâlcea, a lucrat în cadrul Centralei în calitate de inginer principal, șef al Serviciului de Organizare și Control, șef al serviciului de investiții. De altfel, cu activitatea de investiții s-a ocupat până la ieșirea la pensie, în anul 1999.
Prof. Dumitru Borda
