Ucrainenii și-au asumat să înceteze orice tip de dragaj și au dat asigurări că, în perioada următoare, vor fi întreprinse demersurile nece-sare pentru a obține acceptul Forțele Navale ucrainene pentru ca reprezentanții părții române să intre și să măsoare pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe, informează marți Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, marți, în localitatea Ismail (Ucraina), delegația Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, condusă de secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, a continuat discuțiile inițiate cu partea ucraineană cu privire la lucrările efectuate pe canalul Bâstroe. La întâlnirea trilaterală a participat și o delegație a Comisiei Europene.
“La finalul întâlnirii, partea ucraineană și-a asumat să înceteze orice tip de dragaj (operațional, de investiții etc.). Totodată, programul măsurătorilor ce vor fi efectuate de către AFDJ Galați pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe va fi un subiect abordat în cadrul următoarelor întâlniri cu partea ucraineană. Participanții au convenit că programul trebuie să se deruleze așa cum s-a stabilit, începând cu data de 15 martie. Partea ucraineană a precizat că, în perioada următoare, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru a obține acceptul Forțele Navale ucrainene pentru ca reprezentanții părții române să intre și să măsoare pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe”, se spune în document.
Potrivit MTI, reprezentanții Comisiei Europene au fost de acord cu solicitările României și au subliniat că prioritatea zero pentru facilitarea tranzitului de mărfuri dinspre Ucraina este creșterea capacității canalului Sulina. Acest aspect a fost subliniat de reprezentanții DG MOVE și confirmat de omologii ucraineni.
Măsurile pentru creșterea capacității canalului Sulina vizează: sporirea numărului de piloți; modernizarea sistemului de balizaj pentru a se putea naviga în condiții de siguranță pe timp de zi și de noapte; achiziționare de nave tehnice și de software modern de management al traficului.
“Reprezentanții Comisiei Europene au menționat că peste 50% din traficul de mărfuri sprijinit prin Planul `Solidarity Lanes' se desfășoară pe Dunăre. În acest context, au subliniat importanța creșterii capacității canalului Sulina, acesta fiind prioritar pentru obiectivele vizate prin «Solidarity Lanes»“, se mai spune în comunicat.