Legendă despre cum l-au prins MOȘII pe Sfântul Soare când încerca să fugă de pe cer

Distribuie pe:

Se povestește că s-a suit Soarele într-o teleagă trasă de nouă cai înaripați, iar fiecare cal era mânat de către o Babă, în frunte cu Baba Dochia. Și s-a clătinat atunci temeiul lumii, iar ploile și ninsoarea nu mai conteneau.

Văzând toate acestea, Sân-Toader, cel care păzește poarta dinspre miazăzi a cerului, a luat și el nouă cai și a încălecat pe fiecare cal câte un Moș. Dar Babele, “mai rele decât dracul”, au mânat de-au scos sufletul din caii lor, până ce teleaga Soarelui a reușit să treacă de poarta cerului.

Opt zile au căutat Moșii Soarele, opt zile în care Babele afurisite au întunecat cerul și pământul... Dar, într-a noua zi, norocul face ca Alexie, Moșul cel de-al nouălea, să apuce tocmai drumul pe care fugise Soarele și să-l zărească.

“Și acum fug toți Moșii împreună după Soare. Și în ziua asta se dezmorțește firea și ies toate gângăniile pământului la iveală, și șerpii, și broaștele, și tot ce-a dormit peste iarnă. Dar dacă n-ar zări Moșul Alexe pe Sfântul Soare, gângăniile ar trebui să mai doarmă până în ziua când ar găsi drumul Soarelui. Și fug nouă zile Babele, până să deie Sân-Toader de veste că i-a scăpat Soarele; și fug nouă zile Moșii după Soare, până să-l zărească; și trec nouă zile până ce apucă să iasă toate vietățile din pământ, ca semn de bună veste că n-are să piară pământul. Și de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân-Toader, și de la Sân-Toader sunt nouă zile până la Alexe, omul lui Dumnezeu, și de la Alexe - nouă zile până la Buna-Vestire”. (Simeon Florea Marian, 1899)

Suntem în prag de Alexii, sărbătoare a triumfului primăverii, despre care vom povesti în curând.

Iulia Gorneanu Foto: Iosif Berman

Lasă un comentariu