BOOKFEST TÂRGU MUREȘ - SOLUȚIA EDITORILOR DE CĂRȚI PENTRU ECONOMISIREA ENERGIEI: STINGEM TELEVIZORUL ȘI APRINDEM VEIOZA PENTRU CITIT

Distribuie pe:

Președintele executiv al Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică, a propus joi, în deschiderea celei de-a VII-a ediții a Salonului de Carte Bookfest de la Târgu Mureș, o soluție pentru reducerea consumului de energie electrică, prin stingerea televizorului și aprinderea unei veioze pentru citit.

“Aș vrea doar să le reamintesc celor care poate vor urmări această ceremonie (de deschidere a Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureș, n.r.) faptul că ne propunem cu toții să economisim energie electrică din motive pe care le cunoașteți foarte bine. Și cred că dacă stingem televizorul, din cele 5 sau 6 ore pe care le consumă românul la televizor în fiecare zi, măcar jumătate de oră, ca să deschidem o veioză, putem să contribuim și la acest deziderat”, a arătat Mitrică.

Salonul de Carte Bookfest a revenit după trei ani la Târgu Mureș cu ediția a VII-a, începând de joi până duminică, iar în acest interval, editurile Humanitas, Polirom, ART, Curtea Veche Publishing, Nemira, Corint, For You, ALL, Andreas, Niculescu-Oxford, Litera, RAO, Herald, Pearson - Excellent English Education, Antim Ivireanul, Betta, Garabontzia și Diana Press oferă peste 30.000 de volume.

Majoritatea editurilor au anunțat reduceri cu până la 50% față de prețul din librării.

Pe parcursul Salonului de Carte Bookfest, la Teatrul Național Târgu Mureș, publicul îi poate întâlni pe Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Sabina Fati, István Téglas, Alina Nelega, Alexandru Stermin, Ioana Bot, Florin Bican, Peter Demeny, Denisa Comănescu, Lidia Bodea și mulți alții.

Accesul publicului la toate evenimentele este gratuit, iar intervalul de vizitare este 10.00 - 20.00, în toate cele patru zile de Bookfest. (Agerpres)

Lasă un comentariu