* “Vocea mea a fost de la Dumnezeu, este un instrument primit de la Dumnezeu și ca atare trebuia s-o respect. Am început să cânt de la vârsta de 10 ani, când la intrare în școală eram pus să cânt solo imnul Patriei: «Iar când, fraților, m-oi duce / De la voi și-o fi să mor / Pe mormânt să-mi puneți cruce / Și un mândru Tricolor». La 14 ani, un medic care m-a consultat de amigdalită, i-a spus mamei mele: «Doamnă Herlea: Vă rog să nu umble nimeni la corzile vocale ale copilului, pentru că are niște corzi deosebite». La Conservatorul particular, profesorul meu m-a învățat ce înseamnă poză de glas, respirație. Făceam câte 3 ore pauză. La canto nu poți să obosești corzile vocale care sunt foarte sensibile și trebuie protejate. Erau vremuri foarte grele și am fost nevoit să mă angajez pentru a mă întreține. Părinții erau funcționari și tata a stat 3 ani pe front. Între timp am învățat limba franceză, italiană și germană, știind că am nevoie de ele. Nu poți face spectacole mari dacă nu ai voci de mare calitate. Viața socială contribuie foarte mult la starea de spirit a fiecărui individ. Acum, preocupările generale sunt întreținerea la bloc și hrana de zi cu zi. Este o situație specială. Muzica, arta se fac neavând grija zilei de mâine. Trebuie să ai o viață liniștită să faci asta”.
Nicolae Herlea (1927-2014),
supranumit “Regele baritonilor” sau “Fenomenul Nicolae Herlea”. Bariton român, cu studii la Universitatea Națională de Muzică București și Academia Națională din Santa Lucia. A cântat pe toate marile scene ale lumii cu cei mai mari cântăreți de operă ai timpului. Moare la 86 de ani și este înmormântat în Germania. A fost distins cu premii și onoruri cum nu mulți dintre compatrioții noștri au avut parte: Medalia de Aur și Marele Premiu la Festivalul Primăverii-Praga în 1954; Medalia de aur și Marele Premiu la Concursul de Canto de la Verviers în 1957; Medalia de Aur Giuseppe Verdi în 1963; Titlu de Artist al Poporului în 1962; Cheia Orașului Detroit; Ordinul Național “Steaua României” în grad de Comandor în 2000 și foarte multe alte distincții, ordine și aprecieri internaționale.
***
* “În lumea creștină există mulți creștini, numai cu numele; sunt foarte mulți neștiutori de rolul lor. Creștinii nu cunosc creștinismul, fiindcă nu vor să-l descopere: nu citesc, nu întreabă; în general nu-i interesează deloc răscumpărarea lumii de către Dumnezeu care S-a întrupat. Ei trec cu vederea această lucrare măreață a Domnului, pentru că nu se gândesc la Mântuirea lor. Nesocotind marile daruri dumnezeiești, se predau cu totul deșertăciunilor lumești. Mai ușor le va fi închinătorilor la idoli și musulmanilor în ziua Judecății, decât acestor creștini. Un copăcel se apleacă lesne în orice parte și în orice parte se apleacă, într-aceia crește. Așa este și cu copilul: cu ce se învață, aceea va și face. Dacă se învață din pruncie cu binele, bun va fi toată viața. Dacă se învață cu răul, rău va fi toată viața. Copilul poate să devină Înger, poate să devină și diavol. Cum este crescut și îndrumat, așa va fi: de creștere depinde, ca de o sămânță, tot restul vieții lui. Cuvântul Domnului spune: “Creșteți copiii întru certarea și învățătura Domnului (Efeseni 6,4).”
Sf. Tihon din Zadonsk (1865-1925), a fost primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse de după Revoluția din februarie și prăbușirea Imperiului Țarist. În anul 1918 a fost de acord ca episcopii de Basarabia să decidă singuri sub ce formă și de care structură bisericească doresc să aparțină.
P.S. Matei cap. 5, vers. 34-37. “Să nu vă jurați niciodată, nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este așternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetatea marelui Împărat. Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poți să faci niciun fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ceea ce este mai mult decât aceasta, de la cel rău este”.
Cu dragoste creștină, părintele Ilie
