Inventatorul telefonului mobil: “Sunt devastat să văd oameni trecând strada uitându-se la telefoane. Și-au pierdut mințile”

Distribuie pe:

Problema cu telefoanele mobile este că oamenii petrec prea mult timp lipiți de ele. Iar cel care susține acest lucru este chiar cel care le-a inventat, în urmă cu 50 de ani, relatează joi AFP. Pentru Martin Cooper, inginerul american supranumit “părintele mobilului”, micul gadget are un potențial aproape infinit și ar putea într-o zi să ajute chiar și la eradicarea bolilor.

Acum, însă, el consideră că suntem, poate, puțin prea dependenți de telefoanele mobile. “Sunt devastat să văd oameni trecând strada uitându-se la telefoanele mobile. Și-au pierdut mințile”, a declarat, pentru AFP, inventatorul în vârstă de 94 de ani, din biroul său din Del Mar, California. “Dar atunci când câteva persoane vor fi lovite de mașini, vor înțelege”, a glumit el.

Cu un ceas inteligent Apple la încheietura mâinii și iPhone-ul de ultimă generație în mână, el trece intuitiv de la e-mailuri la fotografii și de la YouTube la aplicația care îi permite să își regleze aparatul auditiv. Își procură fiecare model nou și le testează temeinic capacitățile. Însă, după cum mărturisește, milioanele de aplicații disponibile îl amețesc. “N-o să fiu niciodată, dar niciodată capabil să-mi dau seama cum să folosesc un telefon mobil așa cum fac nepoții și strănepoții mei”, a povestit el.

Mobilitate reală

Telefonul mobil al lui Martin Cooper, pe care îl folosește în principal pentru apeluri telefonice, seamănă foarte puțin cu “cărămida” grea cu cabluri și circuite electronice pe care a utilizat-o pentru a efectua primul apel mobil din istorie, la data de 3 aprilie 1973.

Se afla, atunci, în fruntea unei echipe de designeri și ingineri de la Motorola, care a investit milioane de dolari în încercarea de a întrece Bell System, un gigant american din domeniul telecomunicațiilor, prin proiectarea primului sistem de telefonie mobilă.

Bell System evocase această idee la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar la sfârșitul anilor 1960 nu reușise decât să instaleze telefoane în mașini, în principal din cauza bateriei lor enorme.

Pentru Martin Cooper, acest lucru nu permitea mobilitatea reală. Așadar, după trei luni de eforturi continue, echipa sa a reușit în cele din urmă să dezvolte mobilul DynaTAC. “Acest telefon cântărea peste un kilogram (...), iar bateria sa făcea posibilă menținerea unei conversații timp de aproximativ 25 de minute”, a declarat el.

Dar “asta nu era o problemă”, pentru că aparatul “era atât de greu încât nu puteai să-l ții ridicat timp de 25 de minute”, a explicat el.

Pentru primul său apel, Martin Cooper a avut ideea genială de a-și suna rivalul de la Bell System, dr. Joel

Engel. “I-am spus: «Joel, Martin Cooper aici (...) Vorbesc cu tine de pe telefonul mobil. Dar un mobil adevărat, personal, portabil, de ținut în mână». S-a făcut liniște la celălalt capăt al firului. Cred că strângea din dinți”.

Vom învinge boala”

Primele telefoane mobile nu erau ieftine: costau în jur de 5.000 de dolari fiecare.

Primii care au apelat la ele, potrivit inventatorului, au fost agenții imobiliari. Grație dispozitivului mobil, ei puteau să prezinte casele și în același timp să răspundă la apelurile noilor clienți. “Le-a dublat productivitatea”, povestește el. “Astăzi, mobilul a devenit o extensie a persoanei, poate face mult mai mult”, este de părere Martin Cooper. “Iar acesta este doar începutul, abia începem să înțelegem de ce este capabil”, a adăugat el. “În viitor, ne putem aștepta ca mobilul să revoluționeze educația, sănătatea”, a continuat el. “Știu că sună de parcă exagerez, dar să știți că într-o generație sau două vom învinge boala”, a declarat Martin Cooper.

Așa cum ceasul îi monitorizează pulsul când înoată, în opinia sa, telefoanele vor fi conectate într-o bună zi la senzori corporali care vor detecta bolile înainte ca acestea să își facă simțită prezența.

Fostul inginer știa că telefoanele mobile vor schimba în cele din urmă lumea, cu toate că nu și-a imaginat toate lucrurile de care acestea aveau să fie capabile. “Știam că într-o zi toată lumea va avea un telefon. Suntem aproape acolo”, a spus el.

În ceea ce privește oamenii “hipnotizați” de telefoanele lor, el crede că acest lucru se va schimba pentru că “fiecare generație va fi mai inteligentă. Vor învăța să folosească smartphone-urile mai eficient”. “Mai devreme sau mai târziu, oamenii întotdeauna merg mai departe”, a concluzionat Martin Cooper. (Agerpres)

Lasă un comentariu