Protest de amploare în Târgu Mureș: Cerealele din Ucraina falimentează agricultura din România!

Distribuie pe:

“Opriți războiul, nu agricultura” a fost principalul mesaj al protestului fermierilor care a avut loc ieri, în Târgu Mureș, al doilea cel mai mare din țară. 400 de tractoare și aproximativ 1.500 de fermieri din județul Mureș (cifre ale organizatorilor, neconfirmate de autorități - n.r.) au participat, ieri, de la ora 11.00, în centrul Târgu Mureșului, la un protest împotriva politicii agricole a Uniunii Europene și a României, care a permis accesul pe piață a produselor din Ucraina, care au prețuri mici și o calitate îndoielnică pentru că în țara vecină sunt permise semințele modificate genetic, inscticidele și pesticidele de calitate slabă, care în Uniunea Europeană sunt interzise. Astfel, calitatea produselor ucrainene care au invadat piața de la noi la prețuri foarte mici poate deveni și o problemă de sănătate pentru consumatori.

Ieri au fost prezenți și crescătorii de animale, care au atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă importurile masive de lapte, la prețuri mici. Ei solicită ca producătorii de lactate din România să fie susținuți pentru a achiziționa doar lapte de la fermierii din țară.

Fermierii își strigă durerea....

Iacob Boca, președintele Asociației Județene a Crescătorilor de Bovine: “Procesatorii să fie susținuți să cumpere laptele fermierilor români, iar la raft să apară prețurile reale. De la 4 lei până la 8 sau 9 lei diferența este foarte mare. Noi nu câștigăm la 5 litri cât câștigă magazinele la un litru. Consumatorii suferă. Consumatorii vor muri de foame, procesatorii vor intra în faliment, iar noi, fermierii, vom intra primii. Avem un tabel de revendicări pe care îl redăm la Prefectură”.

Raul Vasu - fermier zona Râciu, 700 ha: “S-a dat voie nu doar la tranzit, ci și la importuri. Le-au scos vama. Nu sunt produse conforme cum sunt ale noastre. Pe noi ne costă 6.000 - 6.500 un hectar de înființat, pe ei îi costă 2.000 (lei - n.r.). Nu poți să mergi să concurezi cu ei. Ei cultivă porumb modificat genetic. Noi avem voie să-l mâncăm”.

Teodor Aflat, fermier Mureș și Sibiu, 10.000 hectare: “Datorită faptului că au făcut multe facilități pentru Ucraina, țară grav afectată de război, agricultura românească intră în colaps, deși nu trebuia. Noi, ca agricultori, nu mai putem desface marfa. Avem magaziile pline de cereale. În unitățile pe care le conduc au în depozit acum 2.000 de tone de grâu care nu se vinde deloc și 7.000 de tone de porumb care vor rămâne pe stoc. Înființăm culturile pe 2023, dar nu știm ce se va întâmpla. Inputurile le-am cumpărat scump. Cerealele de acolo sunt infestate (din Ucraina - n.r.). Să fie limitat importul din Ucraina”.

Crăciun, fermier din Sânpetru de Câmpie: “Ne strigăm durerile, dar suntem duși cu zăhărelul. Asta merităm noi, care punem pâine pe masă și la cei bogați, și la cei săraci? Nu am venit de bucuroși sau plictiseală.

Ne-a ajuns cuțitul la os. Are legătură cu siguranța națională. Cerealele să aibă un preț normal. Marfa noastră trebuie să fie apreciată”.

Fermier din Târgu Mureș: “Am cereale pe stoc. Prețul cerealelor a rămas cel de trei ani, dar cheltuielile s-au dublat. Ei (Ucraina - n.r.) nu au nicio interdicție cu pesticidele, insecticidele sau semințele. Probabil au și subvenții mascate”.

Vor fi amendați fermierii care au protestat în Târgu Mureș?

Deși nu aveau autorizație pentru a intra în centrul orașului cu utilaje, ci doar pe jos de la Sala Polivalentă unde ar fi trebuit să își parcheze tractoarele, fermierii au reușit însă să vină, într-o coloană impresionată, în fața Prefecturii Mureș, blocând astfel traficul prin Piața Trandafirilor și Piața Victoriei. Se pare că aceștia vor fi amendați pentru nerespectarea avizului de desfășurare a protestului.

Mara Togănel, prefectul județului Mureș, s-a aflat în mijlocul protestatarilor și a declarat că: “Astăzi trebuia să aibă loc un protest care a fost supus autorizării, în anumite condiții. Evident, nu cele pe care le vedeți acum. Am discutat și cu organizatorii, cu dl Boca (Boca Iacob - n.r.). Era un protest avizat la Sala Polivalentă, într-un mod civilizat. Situația nu coincide cu autorizația. Îi voi primi la Instituția Prefectului unde își vor prezenta memoriul, iar eu voi face, mai departe, demersurile care îmi revin”. Întrebată de jurnaliști dacă se vor aplica sancțiuni, Mara Togănel a spus: “În acest moment, eu trebuie să spun că se vor aplica prevederile legale”.

În mijlocul fermierilor a putut fi văzut și primarul Târgu Mureșului, Soós Zoltán, care a declarat pentru “Cuvântul liber” că susține în totalitate doleanțele fermierilor și este de acord cu acest protest. De asemenea, directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă, a fost prezent alături de mai mulți fermieri aflați la protest.

Protestelor din țară s-au alăturat fermieri din Polonia, Bulgaria și Cehia

Nicu Vasile, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a explicat că acesta este un miting pentru a atrage atenția asupra politicilor pe care le face comunitatea europeană și care afectează atât consumatorul, cât și fermierul. “Comunitatea Europeană este cel mai mare importator de organisme modificate genetic și produse care nu respectă trasabilitatea, undeva la 21 de milioane de tone numai de porumb modificat genetic și soia peste 30 de milioane de tone. Acum avem 26 de milioane de tone de cereale aduse din Ucraina și care nu respectă trasabilitatea. Prețurile de cost sunt mult mai mici”, a afirmat Nicu Vasile.

La protestele de ieri din țară s-au alăturat și fermieri din Polonia, Cehia, chiar și Bulgaria. Fermierii români au protestat și în mai multe vămi de la granița cu Ucraina.

“Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina a exportat, în plan comercial, efectele războiului în țările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forțarea ritmului fluxurilor de marfă”, susțin asociațiile fermierilor români.

Ucraina va exporta și mai mult grâu în perioada aprilie - iunie

Ucraina ar putea exporta alte 15,6 milioane de tone de cereale în trimestrul aprilie-iunie 2023, ceea ce ar duce exporturile totale în sezonul 2022/23 la o cifră surprinzătoare de aproape 53 de milioane de tone, informează agenția AgroPortal, citând o declarație făcută joi de ministrul adjunct al Agriculturii, Taras Vîsoțki, transmite Reuters.

De la începutul sezonului iunie 2022 - iulie 2023, Ucraina a exportat 37,2 milioane de tone de cereale, inclusiv 20,6 milioane de tone via coridorul din Marea Neagră.

Într-o scrisoare transmisă la sfârșitul lunii martie Comisiei Europene, premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia și Ungaria au propus mai multe măsuri pentru limitarea distorsiunilor pe piață provocate de importurile de produse alimentare ucrainene, adăugând că, dacă acestea nu vor da rezultate, ar trebui reintroduse taxe și cote.

Dragoș Bardoși Foto: Oana Bota

Lasă un comentariu