Vine-o vreme, zice înțelepciunea populară, și-atunci când ea-i venită, privește-te-n în oglinda timpului ca să vezi urmele trecerii ei de neoprit peste întreaga ta ființă. Și-ai să vezi cum, încetul cu încetul, chipul tău se va asemăna tot mai mult cu cel al tatăl ori cu bunicul tău în anii lor din urmă, semn că șirul anilor tăi se cam apropie de clipa trecerii tale spre marea întâlnire cu ei, pentru a te alătura lor și a îngroșa rândul neamului tău mutat din vremelnica și trecătoarea viață pământeană spre veșnicie. Acolo și numai acolo îți vei putea cunoaște cu adevărat bunii și străbunii tăi, mergând înapoi în timp până la “Adamul nostru cel dintru-nceput”.
Mai apoi privește-te în oglinda sufletului ca să-ți vezi faptele pe care le-ai făcut în trecătoarea-ți viață, bune și rele deopotrivă. Scade apoi din faptele tale cele bune toate câte-s rele și vezi ce ți-a mai rămas. Dacă a rămas mult e bine, dacă a rămas puțin sau nimic e rău, pentru că vei avea multe de pătimit întru iertarea păcatelor tale.
Dar oricum va fi, cât încă mai viețuiești în trecătoare clipă a veșniciei aici pe pământ, măcar din timp în timp, la ceas de mare sărbătoare creștinească, răscolește prin tainițele minții tale și caută-i pe toți cei dragi pe care i-ai avut cândva și care acum sunt veșnicii pe cărarea timpului. Cu gând curat și adevărat, aprinde-le un muc de lumânare și închină-te lor, cerându-le smerită iertare pentru a fi scăpat, măcar și-atât, de câte poate le-ai greșit cândva. Așa, împăcat cu ei, cei care din totdeauna au fost mereu îngăduitori și iertători, veți fi împreună la praznicul măritei sărbători a Sfintelor Paști care se apropie, precum și la slujba pe care vrednicitul preot o va ține în sfânta noapte a Învierii Domnului nostru, Iisus Hristos. Atunci, cu ei în tainița unui gând smerit, vei spune din adâncul inimii tale un “Iartă-i, Doamne, și pe mine dimpreună cu ei”, simțindu-i, pentru o clipă de adâncă trăire, aproape de tine, mulțumiți că nu i-ai uitat. Și nu-i semn de slăbiciune ori de rușine dacă o lacrimă fierbinte și curată, pornită din adâncul sufletului tău, va umezi, și numai pentru o clipă de veșnicie, tremurata-ți pleoapă. Așa le vei plăti cu banul sufletului tău nemăsurata lor trudă, încredere și speranță pe care ei au pus-o zi de zi, în scurtimea vieții lor în tine, nădăjduind că vei fi bun, drept și omenos și că vei cinsti cum se cuvine neamul din care tu și toți urcătorii și scoborâtorii tăi vă trageți.
Așa că tu, măruntul lumii acesteia rea și mincinoasă, leapădă-te de toate celea și, înainte de toate, cere iertare și iartă-i tu pe toți cei dragi, ca și pe toți dușmanii tăi de ieri și de azi, ca marea sărbătoare să te găsească curat și cu sufletul deschis. Iar Tu, Iertătorul și Îndurătorul nostru al tuturor, ne mai dă, Doamne, răgaz o bucată de vreme, că poate așa ne vom mai îmbuna și curăți sufletul de toate câte lumea aceasta în care trăim ni le dă și ni le cere în fiecare zi.
Mircea Dorin Istrate
