De cele mai multe ori, o nenorocire, o criză sau orice alte necazuri pe care economia le întâmpină generează oportunități de conștientizare a cauzelor și de luare a unor măsuri menite nu doar să înlăture necazul, ci chiar să conducă la conceperea unor politici de îmbunătățire a situației, ca să nu se mai repete ceea ce a fost.
Consider că ceea ce se întâmplă acum pe piața agroalimentară poate fi o adevărată nenorocire, în sensul în care o explozie puternică a prețurilor afectează siguranța alimentară a unei părți importante a populației. Niciodată în istoria recentă a României, ecartul dintre creșterea prețurilor și căderea puterii de cumpărare nu a fost atât de mare.
O asemenea situație ar fi fost de așteptat să trezească la realitate guvernarea, considerând-o ca pe oportunitate de luare a unor măsuri profunde, de natură structurală, instituțională și bugetară. Era de așteptat ca evidenta punere în pericol a siguranței alimentare a populației să determine trecerea cu prioritate pe agenda guvernării realizarea unui program național de sprijinire a agriculturii și a industriei de procesare pentru ca imensul potențial agricol al țării să asigure stabilitatea și funcționarea corectă a pieței agroalimentare, atât în interesul producătorilor, cât și al consumatorilor.
Nu s-a întâmplat însă nimic, nicio reacție din partea guvernării până în momentul în care febra pregătirii sărbătorilor pascale a adus în prim-planul actualității cotidiene o realitate cruntă, aceea a scăderii drastice a consumului de alimente tradiționale, restricționat de creșterea uneori exponențială a prețului acestor produse. Mass-media și rețelele de socializare au avut o contribuție excepțională în semnalarea acestei situații, atenționând asupra pericolului ajungerii într-o stare de pauperizare reală a populației cu venituri mici.
În sfârșit, guvernul a reacționat: domnul prim-ministru a organizat o întâlnire cu producătorii și distribuitorii din domeniul lactatelor. Comunicatul final al acestei întâlniri a făcut public faptul că prețul laptelui de consum ar urma să scadă pentru următoarele 6 luni, în urma unui acord între procesatori și marile rețele comerciale.
Astfel, după întâlnirea la care au participat reprezentanții procesatorilor, crescătorilor și ai marilor magazine, s-a ajuns la un acord verbal potrivit căruia prețul laptelui de consum va scădea la raft după ce procesatorii și rețelele de magazine vor renunța, fiecare, la 10 la sută din adaosul lor comercial.
S-a convenit doar verbal ca, după sărbătorile de Paști, să se constituie la ministerul Agriculturii un grup de lucru care să stabilească, în detaliu, cum va fi aplicată această măsură, care ar avea rolul de stimulare a consumului.
În calitatea mea de cetățean, plătitor corect de impozite și taxe pentru bugetul țării mele, mă simt umilit de cele întâmplate la întâlnirea citată.
Mă simt umilit de modul în care statul român, prin reprezentanții săi guvernamentali, și-a dovedit lipsa de autoritate, incapacitatea de a-și dovedi puterea de decizie asupra unor probleme vitale ale economiei, și-a devoalat poziția de obediență și de subordonare decizională față de procesatori și rețelele de comercializare, în cea mai mare parte a lor aparținând capitalului străin.
Atât de slab și impotent decizional a devenit statul român încât se mulțumește doar cu un acord verbal, rezultatul unei atitudini de bunăvoință mizericordioasă a procesatorilor și a rețelelor de comercializare, a unei atitudini sfidătoare a acestora care au acceptat să reducă din adaos cu cât vor ei și nu cu cât li s-a cerut de către guvernanți?
Oare, celebrul Consiliu al Concurenței nu ar fi trebuit să aducă la această întâlnire dovada existenței unei înțelegeri de tip monopol între reprezentanții acestui domeniu și să ceară penalizări? Faptul că, deodată și la unison, s-a decis același procent de reducere nu este o dovadă a faptului că, pe fond, există o înțelegere?
Oare, domnul prim-ministru nu ar fi trebui să vină la întâlnire cu o analiză de impact a Ministerului de Finanțe, din care să rezulte cu cât ar trebui să fie micșorat adaosul pentru a reduce creșterea exagerată de preț de la fermă la raft? Nu trebuia să ceară domnia sa mărirea procentului de reducere și nu să accepte fără nicio obiecție oferta “miloasă” a procesatorilor și comercianților?
Dar nu numai problema adaosului este de discutat. Este absolut necesar să se discute și despre costul de producție al legumelor la producător/fermă. Paradoxul românesc al acestei situații constă în faptul că, deși pe plan global prețurile inputurilor de producție scad (energie, carburant, îngrășăminte, apă etc.), la noi, costul la producător nu scade, ci, din contră, crește.
Statistica internațională este clară din acest punct de vedere. “Indicele FAO al prețurilor alimentelor (FFPI) a avut o medie de 126,9 puncte în martie 2023, în scădere cu 2,8 puncte (2,1 la sută) față de februarie, marcând al doisprezecelea declin lunar consecutiv de la atingerea vârfului de acum un an. În ultimele douăsprezece luni, din martie 2022, indicele a scăzut cu până la 32,8 puncte (20,5 la sută)”.
Explicația este știută și nu revin asupra ei, dar trebuie mereu menționată deoarece este într-adevăr un paradox, acela al exploatării de către actuala guvernare a propriului popor. Pentru a-și alimenta bugetul fără a lua măsuri de sprijinire a economiei reale, guvernarea se folosește de efectul inflaționist al prețurilor și tarifelor mari la energie, carburant etc. În toată lumea, acestea s-au redus, doar la noi, nu. Un efect important, dar toxic pe termen lung al acestei politici de menținere a prețurilor și tarifelor pe suport inflaționist, este și acela al dezvoltării economiei nefiscalizate, adică al evaziunii.
În imposibilitatea cumpărării produselor alimentare de bază la prețurile exagerate din rețelele comerciale autorizate, populația se orientează, automat, spre posibilitatea cumpărării la prețuri mai mici oferite de comerțul neautorizat, direct de la producătorul întâmplător sau chiar de pe trotuar.
Este nevoie de o analiză lucidă a situației agriculturii și industriei procesatoare românești, urmată de un program național pe termen lung, cu consens politic, indiferent de culoarea politică a guvernării.
Politica acordurilor verbale nu este doar neproductivă, dar și o dovadă a lipsei de gândire strategică, în interes național, al actualei guvernări.
Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA, analist economic
