“Să fii singur este o nevoie firească! Mă bucur atât de mult că am nevoie doar de cărți și de posibilitatea de a fi singur, câteva ore pe zi”.
Gândiți-vă că Dostoievski a scris aceste cuvinte pe vremea când era deportat în Siberia. Să ai idei, în Rusia secolului al XIX-lea,
era o crimă. Timp de patru ani, Dostoievski a trăit într-o celulă în care puteai face doar câțiva pași, înconjurat de hoți, criminali și violatori. Știți ce l-a făcut să sufere cel mai mult?
Nu foamea, nu frigul, nu lanțurile, ci absența singurătății. Îmi dau seama că, în zilele noastre, aceste cuvinte pot părea absurde. Pentru că tuturor le e frică de singurătate. Atenție, uneori, simplul gest de a deschide o carte stârnește resentimentele celor care nu citesc. Se uită la tine cu un zâmbet de parcă ar spune: “De ce stai cu nasul în cărți? De ce să nu mergem la mall, să cinăm, să vedem un meci... ?”
Ideea nu este să faci una sau alta, ci “să faci ceva”. Pentru că masele nu vor cultură, ci timp liber! Singurul mod acceptabil de a trăi este să te afli mereu în treabă, să nu ai niciodată timp să gândești, să citești! În ochii unora, singurătatea cititorului este de neiertat! Dar și în Sparta, și în China comunistă, și în Rusia lui Stalin oamenii solitari erau disprețuiți. De ce? De ce? Pentru că erau un pericol pentru sistem.
Îmi amintesc și azi ce am simțit când am citit prima carte: eram în mansarda bunicului, îmi amintesc vocile și muzica ce răzbăteau de la etajul de dedesubt, dar în acel moment nu mă puteam opri din citit. Am tot răsfoit paginile îngălbenite și îmi amintesc uimirea ce urca din străfundul sufletului meu: acel autor reușise să exprime tot ceea ce eu nu puteam formula, într-un mod rezonabil, parcă mă cunoștea mai bine decât mă cunoșteam eu însumi. Nu mă înțelegeți greșit, îmi plăcea să fiu în compania altora, dar în ziua aceea, pentru prima dată, am descoperit ceva, o avere pe care niciun guvern, nicio lege, nicio taxă nu mi-o poate lua: în ziua aceea am început să mă cunosc și să gândesc (sursa - facebook.com/profile)
Traducere de ILEANA SANDU
