* “Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru ce mi-a dat și pentru ce nu mi-a dat, că știe El mai bine de ce. Să te bucuri câte puțin e o mare binecuvântare de la Dumnezeu: este contraponderea dezamăgirii. Convinsă de când mă știu că omul propune și Dumnezeu dispune, cuminte și modest nu mi-am făcut planuri. Viața m-a învățat să tac și să înghit, m-a învățat să nu-mi propun să depășesc pe nimeni și nici propria umbră, m-a învățat să mă uit mereu în jos, la mai mari suferințe decât ale mele, m-a învățat să îmbătrânesc decent și mai ales să pierd. Când ai pierdut idealul vieții, totul îți devine egal. La acești ani ai mei, îl rog pe Dumnezeu să mă țină în picioare și-n toate mințile, până-mi va face semn să mă duc la El”.
Ileana Vulpescu (1932-2021), filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră, traducătoare română.
***
* “Cu banii putem oare să cumpărăm ce vrem? Nu! Poți cumpăra mâncare, dar nu și pofta de mâncare. Poți cumpăra perne moi, dar nu și somnul. Poți cumpăra medicamente, dar nu și sănătate. Poți cumpăra multe cărți, dar nu și minte. Poți câștiga mulți prieteni, nu însă credința și prietenia lor statornică. Poți cumpăra cu bani multe lucruri lumești, dar nu poți cumpăra cu ei Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea sufletului tău”.
Iosif Trifa (1888-1938), preot ortodox care a pus bazele mișcării “Oastea Domnului”, învățător, director de Seminar Teologic, publicist, scriitor. Cărțile au un caracter social, cultural, patriotic și religios.
***
* “Diavolul, cică, și-a scos, odată, toate lucrurile la vânzare. A ținut cu ele licitație. Între obiectele scoase la vânzare erau: ura, minciuna, pizma, înșelătoria și multe alte răutăți. Fiecăruia, diavolul îi pusese un preț. Prețul cel mai mare îl avea deznădejdea, lipsa speranței în fața necazului. Cum se poate, diavole, întrebau cumpărătorii - de ai pus deznădejdea la prețul cel mai mare? Acesta răspunse râzând: «Pentru că ea îmi aduce cele mai multe suflete în iad»!
Dragii mei! Necazurile vieții și încercările grele, ba chiar și păcatele, nu vin asupra noastră pentru a ne arunca în brațele deznădejdii; ele vin din partea lui Dumnezeu, ca un medicament sufletesc, ca un bandaj pe o rană; ele vin pentru a ne apropia de Dumnezeu și îndepărta de rău. Să spunem când simțim încercările diavolului: «Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu Duhul cel Sfânt». Amin!”
P.S. Luca cap. 18, vers. 25-27: “Mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu. Atunci, cine poate să se mântuiască? Iar Iisus a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”.
Cu dragoste creștină,
părintele Ilie
