Au fost descoperite cele mai vechi planuri arhitecturale

Distribuie pe:

Arheologii au descoperit gravate în piatră cele mai vechi planuri arhitecturale cunoscute până în prezent, ce au o vechime de 9.000 de ani și care reprezintă, la scară, structuri imense construite pentru vânătoare în zone în prezent deșertice din Iordania și Arabia Saudită, informează AFP.

Aceste “Desert Kites” (“Zmeiele Deșertului”) au fost denumite astfel de primii lor descoperitori - aviatori din anii 1920 - datorită formei deosebite pe care o au atunci când sunt văzute din aer.

“Sunt structuri mari, delimitate prin ziduri joase, care au lungimi de mai mulți kilometri” și care seamănă cu traseele unor zmeie. Odată îngustate la o lățime de 20 de metri, aceste culoare mărginite de ziduri joase “duc la un spațiu deschis de aproximativ un hectar, în care sunt săpate gropi adânci de mai mulți metri”, a explicat Olivier Barge, arheolog și cartograf la Laboratorul Archeorient din cadrul Universității Lyon-2 din Franța.

“Construcțiile ar permite «o tehnică de vânătoare sofisticată»: animalele sunt mânate - gazele, de exemplu - în acel spațiu de tip capcană înainte de a fi direcționate spre gropile în care erau sacrificate”, a explicat specialistul francez, coautor al studiului publicat în această lună în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Percepția spațiului”

Fără ajutorul tehnicilor moderne, “nu am putea să reproducem cu precizie planul unui «zmeu», așa cum este cazul aici”, a spus el. Pentru că desenarea unui plan la o astfel de scară implică o stăpânire a proporțiilor elementelor reprezentate și, deci, măsurarea lor exactă. Ar fi o provocare când vine vorba despre structuri a căror formă de ansamblu nu poate fi percepută fără ca aceasta să fie observată din aer.

“Nu avem nicio idee despre felul în care au reușit acest lucru”, a adăugat Olivier Barge, al cărui studiu subliniază “măiestria mintală în mare măsură subestimată a percepției spațiului” pe care o aveau populațiile din epocă. (Agerpres)

Lasă un comentariu