Târgu Mureș: Bărbat înecat scos din râul Mureș

Distribuie pe:

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină, ieri dimineață, în jurul orei 8.00, în municipiul Târgu Mureș, pentru extragerea unei persoane înecate în râul Mureș, în zona străzii Barajului. Conform purtătorului de cuvânt al ISU Mureș, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de muncă operativă și barca pneumatică. “Ajunse la fața locului, echipajele au constatat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de circa 40 de ani. La fața locului a intervenit și un echipaj medical din partea Serviciului de Ambulanță Județean Mureș, care a constatat decesul, bărbatul prezentând leziuni incompatibile cu viața", se arată în comunicatul ISU Mureș. Împrejurările producerii evenimentului vor fi stabilite de către organele abilitate în acest sens. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu