ȘTIRI EXTERNE * ȘTIRI EXTERNE

Distribuie pe:

Muzeul Luvru din Paris găzduiește opere de artă din Ucraina pentru a le proteja
Muzeul Luvru din Paris găzduiește 16 opere de artă din Ucraina, printre care se numără icoane bizantine prețioase din Kiev, pentru a le proteja de război, transmite miercuri AFP care o citează pe președinta instituției. “De la începutul războiului, ca și în cazul altor instituții muzeale importante, preocuparea noastră a fost să vedem cum îi putem sprijini pe colegii noștri ucraineni. În toamnă, în fața intensității conflictului, am decis asupra acestei salvări”, a declarat președinta Muzeului Luvru, Laurence des Cars, pentru AFP, confirmând o informație publicată de cotidianul francez Le Monde.

Printre aceste lucrări, a căror evacuare a fost “pilotată” de cel mai mare muzeu din lume se numără cinci icoane bizantine de la Muzeul Național de Artă Bohdan și Varvara Hanenko din Kiev. Ele vor fi expuse publicului în perioada 14 iunie - 6 noiembrie, a precizat des Cars.
“Este un lucru mărunt într-un ocean de tristețe și dezolare, dar reprezintă un simbol', a adăugat ea, `conștientă de importanța salvării acestui patrimoniu milenar din inima Europei și de necesitatea de a-l transmite mai departe”.
Alte unsprezece lucrări, “dintre cele mai emblematice și fragile” ale muzeului ucrainean, selectate în vederea unei colaborări științifice pentru restaurarea lucrărilor de la Luvru, vor fi adăpostite în depozitul muzeului, a detaliat instituția.

În octombrie, Laurence des Cars a primit o delegație ucraineană formată din reprezentanți ai muzeului, printre care directoarea muzeului Hanenko, într-un moment în care UNESCO identificase 240 de situri avariate de război. Inventarul ministerului ucrainean al Culturii a recenzat 468 de situri culturale avariate, degradate sau distruse, printre ele numărându-se 35 de muzee.

Premierul ucrainean: Rusia a provocat “una dintre cele mai grave catastrofe ecologice din ultimele decenii”

Rusia a provocat “una dintre cele mai grave catastrofe pentru mediu din ultimele decenii”, a declarat miercuri prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmîhal, după ce barajul centralei hidroelectrice Kahovka din sudul Ucrainei a fost distrus, generând temeri privind o catastrofă umanitară și ecologică, informează AFP. “Cel mai mare rău și viitoarea amenințare generată de acest act de teroare este devastarea ecologică pe care acesta o cauzează în sudul Ucrainei”, a spus premierul ucrainean într-un discurs susținut online în cadrul unui eveniment al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) ce se desfășoară la Paris. Potrivit premierului ucrainean, “zeci de orașe și de sate se vor confrunta cu probleme de apă potabilă, de acces la provizii de apă pentru irigații, care vor înceta, ducând la secetă și la recolte slabe”. “Aceasta amenință securitatea alimentară mondială”, a mai afirmat Șmîhal, calificând acest act imputat de guvernul ucrainean Rusiei drept “un act de teroare”, o “crimă împotriva umanității” și un “ecocid”.

Distrugerea barajului Kahovka înseamnă de asemenea că “cel puțin 150 de tone de ulei industrial s-au scurs în fluviu, cu riscul ca alte 300 de tone să se infiltreze', ceea ce reprezintă `o amenințare pentru faună și floră”, a mai declarat prim-ministrul ucrainean.

Ucraina și forțele ruse de ocupație continuau miercuri operațiunile de evacuare a civililor din zonele inundate după distrugerea barajului, aflat într-o zonă controlată de ruși.

Peste 2.700 de persoane au fost evacuate din zonele inundate, au anunțat autoritățile ucrainene și cele de ocupație rusă, care controlează fiecare câte un mal al fluviului Nipru în această regiune.

Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de salvare ucrainene, Oleksandr Horunjîi, “peste 1.450 de persoane au fost evacuate” din zonele inundate aflate sub controlul Kievului.

Autoritățile instalate de Moscova, citate de agenții de presă ruse, au anunțat la rândul lor că au evacuat “1.274 de persoane”. Un număr necunoscut de civili au părăsit zonele inundate cu mijloace proprii.

Papa Francisc va fi supus miercuri unei intervenții chirurgicale pentru un risc de obstrucție intestinală

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, va fi operat de urgență, sub anestezie generală, miercuri după-amiază, la spitalul Gemelli din Roma, pentru un risc de obstrucție intestinală, a anunțat Vaticanul, conform agențiilor internaționale de presă.

Intervenția chirurgicală, devenită necesară din cauza agravării simptomelor prezentate de papă, potrivit echipei sale medicale, va duce la câteva zile de spitalizare, a precizat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat.

Francisc a fost supus unui control marți, la același spital.

Liderul Bisericii Catolice a petrecut mai multe zile în spital în luna martie, în urma unei infecții respiratorii, amintește ANSA. EL s-a aflat miercuri dimineață în Piața Sfântul Petru pentru audiența sa generală săptămânală.

Quebec devine epicentrul incendiilor de pădure din Canada

Circa 160 de focare erau active marți în Quebec, devenit epicentrul incendiilor de pădure din Canada, provocând o deteriorare a calității aerului dincolo de granițe, relatează AFP. Cele mai multe dintre aceste incendii (aproximativ 110) din provincia cu opt milioane de locuitori sunt considerate scăpate de sub control. În regiunea Sept-Iles, lângă fluviul Saint Lawrence din nordul Quebecului, 10 până la 20 mm de ploaie așteptați în cursul zilei de marți urmau să ajute pompierii, în timp ce 4.400 de locuitori s-au întors la locuințele lor. “Suntem foarte, foarte bucuroși să vedem ploaia”, a declarat premierul provinciei, François Legault. Există, de asemenea, mai la nord, “un incendiu uriaș care va necesita săptămâni pentru a fi stins complet, așa că trebuie să fim prudenți”, a subliniat el.

În regiunea Abitibi-Témiscamingue, cea mai afectată, la peste 650 km nord de Montreal, un incendiu continuă să fie considerat “îngrijorător”, a adăugat Legault.

Zeci de incendii sunt încă active în vestul țării, afectat de la începutul lunii mai, mai ales Alberta (62 de focare) și Columbia Britanică (76), dar și în centru, în provincia Saskatchewan (24).

Provincia francofonă a înregistrat 424 de incendii de la începutul anului, față de o medie de 200 la aceeași dată în ultimii zece ani.

O sută de pompieri francezi urmează să sosească până vineri pentru a ajuta la stingerea incendiilor.

Canada, care datorită poziției sale geografice se încălzește mai repede decât restul planetei, s-a confruntat în ultimii ani cu fenomene meteorologice extreme ale căror intensitate și frecvență au fost intensificate de schimbările climatice.

Lasă un comentariu