Marcel Ciolacu în Parlament: Voi face tot ca românilor să nu le mai fie frică de ziua de mâine

Distribuie pe:

Premierul desemnat, Marcel Ciolacu, a declarat că în calitate de viitor șef al Executivului va face tot ce depinde de el pentru ca “niciunui român să nu-i mai fie frică - frică de ziua de mâine, frică de prețuri, frică pentru sănătatea și educația celor dragi”, adăugând că nu-i este teamă să ducă România acolo unde-i este locul.

“Vin, astăzi, în fața dumneavoastră ca reprezentant al partidului care crede cu toată tăria în puterea oamenilor și într-o Românie mai bună pentru toți. O viziune pentru națiune înseamnă în primul rând să nu uiți poporul pentru care lucrezi și pe care-l servești. Vremurile idilice în Europa și în lume au trecut. Astăzi, vorbim despre o luptă crâncenă pentru supraviețuire a valorilor care au stat la baza societății în care trăim. Economiile suferă, extremismul pune democrațiile sub presiune, iar regimurile autoritare își invadează vecinii. În plus, creșterea prețurilor la energie și la alimente are un impact devastator asupra oamenilor. Toate aceste lucruri au făcut ca tensiunile sociale să crească și am văzut în ultimele săptămâni cum diferite categorii sociale au coborât în stradă. Acestea sunt provocările. Sunt multe și, de asemeni, grele. Însă a fugi de responsabilitate nu este o opțiune pentru mine. Fuga nu este în ADN-ul PSD. Vin, astăzi, în fața dumneavoastră să-mi asum un program de guvernare și o echipă de oameni cu care să depășim toate aceste greutăți”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi, la ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților pentru învestirea Guvernului.

“Sunt hotărât să înfrunt problemele direct, nu voi da niciun un pas înapoi”, a adăugat Ciolacu.

“Datoria mă obligă să fac un pas în față și să îmi asum responsabilitatea atunci când societatea este frământată de probleme. Sunt hotărât să înfrunt problemele direct. Nu voi da niciun pas înapoi. Nu sunt perfect sau fără frică de Dumnezeu sau fără de păcat, pur și simplu sunt om, dar nu mi-e frică de greutăți, iar ca viitor prim-ministru voi face tot ce depinde de mine pentru ca niciunui român să nu-i mai fie frică - frică de ziua de mâine, frică de prețuri, frică pentru sănătatea și educația celor dragi. Mie nu-mi îi este teamă să duc România acolo unde este locul. Știu că am de partea mea istoria de luptă a poporului român, valorile noastre puternice legate de familii și tradiții și mai ales am multă credință. Credința mea este în Dumnezeu și în România, trebuie doar ca și noi, românii, să credem în viitorul țării”, a mai declarat Ciolacu. (Agerpres)

Lasă un comentariu