Conform informării Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, la 31 mai 2023, Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și țările învecinate cu UE au raportat 1.939 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, inclusiv 104 decese, în 2022. România se situează pe locul al treilea, atât ca număr de cazuri (47), cât și la numărul de decese (5). Pe primele locuri se află Italia și Grecia.
Un virus transmis de țânțari provoacă cele mai multe cazuri de infecție West Nile. Deși majoritatea celor infectați, fie nu prezintă semne sau simptome, fie prezintă semne minore - febră sau o ușoară durere de cap, unele persoane dezvoltă boli grave, care le pun viața în pericol, afecțiuni caracterizate prin inflamarea măduvei spinării sau a creierului.
Semnele și simptomele ușoare dispar, în general, de la sine, dar cele severe - febră, dureri puternice de cap, lipsă de orientare sau o stare bruscă de slăbiciune - necesită atenție imediată, iar expunerea în zonele deja afectate crește riscul de infectare.
Aproximativ 20% din cazuri dezvoltă o infecție ușoară, numită febra West Nile, care se manifestă prin: dureri de cap; dureri în tot corpul; vărsături; diaree; oboseală; erupții cutanate.
La sub 1% dintre persoanele infectate, virusul provoacă o infecție neurologică gravă, manifestată prin inflamația creierului (encefalită) și a membranelor ce-l înconjoară, precum și a măduvei spinării (meningită).
Semnele și simptomele infecțiilor neurologice includ: febră mare; dureri de cap severe; gât înțepenit; dezorientare sau confuzie, stupor (adinamie și indiferență față de ce se întâmplă în jur); comă; tremurături și spasme musculare; paralizie parțială sau slăbiciune musculară.
Căile de transmitere - În mod tipic, virusul West Nile se răspândește la oameni și la animale prin intermediul țânțarilor infectați cu sângele păsărilor contaminate. Infecția nu se transmite de la om la om!
Cele mai multe cazuri se înregistrează în anotimpul cald (iunie-septembrie), când țânțarii sunt activi. Perioada de incubație variază de la două la 14 zile.
Vârsta înaintată, unele afecțiuni precum cancerul, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, alcoolismul cronic, afecțiunile renale și transplantul de organe cresc riscul unei infecți grave.
Cazurile severe necesită internare și tratament de specialitate. În cazurile ușoare, pot fi administrate analgezice obișnuite, care nu necesită prescripție medicală.
Prevenție. Cea mai bună cale de a preveni infecția cu virusul West Nile este evitarea zonelor cu țânțari și eliminarea apei stătute în care aceștia se înmulțesc. Așadar: desfundați jgheaburile de pe acoperișuri; goliți apa stătută din piscine; schimbați des apa din scăldătoarele și adăpătoarele pentru păsări și din bolurile pentru animalele de companie; aruncați anvelopele vechi sau containerele nefolosite, care ar putea conține apă stătută; instalați plase la uși și la ferestre; evitați activitățile în afara casei, în perioadele în care țânțarii “ies la vânătoare”- în zorii zilei, în amurg și seara devreme; purtați îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi (sursa - mayoclinic.org).
Apariția cazurilor de West Nile pe fondul lipsei de reacție a autorităților locale care nu stârpesc țânțarii la timp duce și la crize de sânge, pentru că o directivă a Uniunii Europene obligă restricționarea donării de sânge în zonele cu cazuri de West Nile, pe anumite perioade de timp, avertizează epidemiologii, reamintind că România s-a confruntat de trei ori, până acum, cu epidemii provocate de acest virus (în anii 1996, 2010 și 2016).
“Riscul de reemergență a malariei și a infecțiilor cu virusul West Nile, transmise de țânțari, reprezintă o problemă extrem de importantă pentru sănătatea publică în România. În epidemia de infecții umane cu virusul West Nile din sudul României, din 1996, s-au înregistrat peste 800 de cazuri clinice (majoritatea meningoencefalite), cu o rată a mortalității de peste 5%, și peste 100.000 de infecții de gravitate medie și inaparente. Virusul este adus în Delta Dunării, dar și în alte zone umede, de păsările migratoare sosite din Africa”, potrivit specialiștilor de la Institutul Cantacuzino, care monitorizează în fiecare an aceste populații, în perioada iunie-octombrie.
Virusul, specific regiunilor tropicale și temperate, a fost descoperit în 1937, în Uganda, fiind adus în Europa de păsările migratoare infectate în Africa.
Ileana Sandu
